Șah-Namé („Cronica șahilor”), de Firdoùsi

Despre tinerețea lui Firdoùsi, autorul Cronicii, nu se cunosc foarte multe amănunte. Primele îndeletniciri în ale literelor au pornit de la zestrea tradițiilor epice, vii în Persia, chiar și după câteva secole de la pătrunderea Islamului. În ciuda interdicțiilor dure ale legii lui Mahomed, persanii au rezistat cu o tenacitate aparte în istoria culturii mondiale.

Autorul s-a născut în anul 935, stingându-se în anul 1025. S-a impus în literatura țării sale și în cea universală prin epopeea Șah-Namé („Cronica șahilor”) compusă din 60.000 versuri care povestesc trecutul istoric al Iranului, mai exact de la întemeierea acestuia până la cucerirea islamică a Persiei petrecută în secolul al VII-lea.

Ediția de față reprezintă o culegere din epopeea persană întocmită și tălmăcită de către George Dan (10 februarie 1916, Cadievu, Caliacra, Regatul României – 5 ianuarie 1972, București), după LE LIVRES DES ROIS (traduit par Jules Mohl, Paris, Imprimerie Nationale, MDCCCLXXVIII).

Volumul surprinde, după cum ne precizează traducătorul, episoadele create de Firdoùsi în tinerețe, și anume cele care au avut drept izvor legendele și cântecele străvechi ale eposului iranian preschimbat – prin geniul rapsodului din Tus – în epopeea națională a Iranului postislamic. George Dan, prin tălmăcirea de față, a urmărit obârșia și isprăvile euroului principal, Rostam, simbolul vitejiei poporului din patria privighetorilor și rozelor de Șiraz.

Cartea a apărut, în anul 1969, la Editura pentru Literatură Universală din București, cu un Cuvânt înainte semnat de către Virgil Cândea (istoric al culturii, membru titular al Academiei Române), în care, despre acest demers editorial, susține: „Cronica Șahilor ne deschide acum poarta unei lumi de legendă și de vechi frumuseți prin care ne călăuzește unul dintre cei mai mari poeți ai lumii. Prilej de desfătare, epopeea pe care s-a urzit, de un mileniu, întreaga artă și literatură persană este, în același timp, document și breviar pentru cunoașterea unei generoase civilizații. Ea ne tălmăcește atîtea din poemele lirismului persan de mai tîrziu, al lui Saadi, Omar Khayyam sau Hafiz, atâtea din încântătoarele miniaturi ale lui Bihzad sau Agha Mirek, vădindu-ne o dată mai mult virtutea marilor epopei de a-și păstra, peste timp, tinerețea”.

Pentru a lectura volumul și a afla din identitatea unei mari culturi a umanității, mai jos, redăm câteva versuri din Predoslovia lui Firdoùsi – Laudă înțelepciunii – „Înțeleptule, acesta-i locul de-a grăi molcom/ despre cît prețăluiește-nțelepciunea la un om./ Deci vrobește și arată ceea ce-i în mintea ta, / dă-i merindă în ureche celui ce te-o asculta./ Ea, priceperea, e darul, dintre daruri mari, cerești,/ cel mai bun, și-i faptă bună-n laude s-o premărești./ Ea, priceperea, în viață-i călăuza tuturor,/ inima îmbucurându-ți, ea îți sare-ntr-ajutor/ și în lumea pământeană și în lumea de apoi” (p. 15).