Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 13 mai 2015Timp citire: 1,2 min

Distribuie

IMG_5045

„Să nu uităm nicicând!

Miercuri, 13 mai 2015, de la ora 10.00,  Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași și Asociația „AFECT”, au organizat alături de Căminul de Bătrâni “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi și Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Iaşi, la Căminul de Bătrâni “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (situat în Bucium), întâlnirea muzical-literară:  „Să nu uităm nicicând!.  

Evenimentul aduce în prim plan două evenimente importante pentru carte și societate: Ziua păsărilor și a arborilor și Ziua Europei. Grupul vocal „Șogorițele”, care s-a oferit  voluntar al Bibliotecii Judeţene din partea Asociației pentru seniori „AFECT” Iași, a implicat, în cântec și discuții despre cărțile de cântece, pe acei participanți de vârsta a 3a care și-au  manifestat dorința de a participa activ alături de voluntarii noștri.

Întâlnirea a avut loc în cadrul manifestărilor din Săptămâna Națională a Voluntariatului și se desfășoară sub deviza Proiectului „O carte pentru vârsta a treia” al Bibliotecii Județene.

Manifestarea s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația „AFECT”, Căminul de Bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” Iaşi și Căminul de Pensionari „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Articole similare

  • Vineri, 17 aprilie 2026, de la orele 10.00 și 11.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura noi activități, dedicate copiilor Sărbători Pascale. Elevii claselor primare, coordonați de prof. religie Elena Miron, prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la două întâlniri în care vom descoperi cărți legate de Sărbătorile Pascale, despre alte sărbători celebrate în apropierea Sfintelor Paști, vom citi și vom afla despre acestea date mai puțin cunoscute. Aceste ateliere vor avea loc la școala

  • „Tinerii muzicieni se formează nu numai prin interacțiunea cu profesorii, ci și cu publicul, astfel își probează aptitudinile și se autocunosc.” Mihai Cosmei   Muzicologul Mihail Cozmei (10 octombrie 1931, Huși -12 aprilie 2026, Iași) profesor universitar, rector al ai Universității Naționale de Arte "G. Enescu" din Iași, scriitor, publicist. Și-a dedicat întreaga viață studiului, cercetării și promovării artei sonore, formând generații de muzicieni și contribuind la dezvoltarea muzicologiei în România. Parcursul său intelectual, consolidat prin studii la Conservatorul din București și prin stagii de specializare la Moscova și Roma,

  • Stimați utilizatori, În perioada 10-13 aprilie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi nu are program de lucru cu publicul. Vă aşteptăm începând cu data de 14 aprilie la sediul central şi filiale.   Vă dorim lumină, inspiraţie şi bucuria descoperirii în fiecare pagină! Paşte binecuvântat!