Joi, 10 iulie 2025, de la ora 10.30, Biblioteca Județeană în parteneriat cu Facultatea de Horticultură a Universității pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași, Centrul de Cercetări Horticole organizează atelierul „Să înțelegem alimentația sănătoasă”, pentru cei interesați să descopere noțiuni de bază dar și de mare importanță despre alimentația noastră, alături de asist. univ. dr. ing. Ioana Buțerchi și ing. dr. Roxana Anghel.
Tinerii alături de părinți și însoțitori vor vedea demonstrativ diferența între sucurile naturale și cele obținute industrail și vor trage singuri concluzii legate de ce ar trebui să consume fiecare.
Programele „Biblioteca de vacanță” și „Intersecții” reunesc demersurile noastre dedicate stimulării curiozității științifice a celor mai tineri dintre utilizatorii bibliotecii, prin realizarea de ateliere interactive, prin care biblioteca se implică dezvoltatea aptitudinilor unei vieți sănătoase.
Articole similare
Cea de-a treia întâlnire din cadrul „Atelierului de Colaje” de joi 30 iulie 2026 de la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, ne-a provocat să privim creația dintr-o altă perspectivă: de această dată am lucrat pe verticală. Fiecare lucrare a devenit o expresie a propriilor idei și gânduri, îmbrăcate în multă culoare, joacă și voie bună. Vara și-a făcut loc în fiecare colaj prin nuanțe vii, spontaneitate și bucuria de a crea împreună. Un atelier în care imaginația a avut libertatea să se exprime , iar fiecare colaj
Stimați utilizatori, Vineri, 31 iulie 2026, începând cu ora 13:00, programul cu publicul la sediul central al Bibliotecii va fi sistat pentru realizarea dezinsecției spațiilor.
„Iubirea față de cărți se cultivă cu pasiune, iar noi avem marele noroc de a întâlni la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași oameni care fac acest lucru cu o răbdare infinită. Mulțumim doamnelor bibliotecare pentru că transformă biblioteca într-un spațiu al liniștii și al descoperirilor pentru copiii de la Meras Kids, ascultându-le mereu cu drag cererile și alegerile literare!” Meras kids „Sunt acele zile în care timpul stă pe loc și ai ocazia să te pierzi printre paginile celei mai bune cărți, într-o aventură fantastică ce începe la doar un


