Proiectul „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” şi-a desemnat câştigătorii
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi se numără printre cele 15 biblioteci selectate în cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul va fi implementat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în perioada mai 2014 – iunie 2015.
„Raftul cu inițiativă” își propune diversificarea posibilităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunități calitative de implicare a cetățenilor de orice vârstă în beneficiul comunităților pe care le deservesc. În cadrul proiectului, 15 biblioteci publice vor beneficia de intervenție personalizată complexă în profesionalizarea muncii cu voluntarii și dezvoltarea capacității de a implementa programe de voluntariat.
În competiţie s-au înscris 29 de biblioteci, din care 28 au fost eligibile. Criteriile folosite în evaluarea dosarelor de înscriere, precum şi ponderile lor în media finală au fost:
1. Capacitatea de lucru cu voluntarii – 15%
2. Conexiunea cu comunitatea – 25%
3. Motivaţie şi angajament – 60%
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi a însumat cel mai mare punctaj final: 57.20. Dintre beneficiile acestui proiect se numără capacitatea crescută de a recruta și de a reține voluntari din diferite categorii, care să contribuie la dezvoltarea instituției, a comunității și la dezvoltarea lor personală; dezvoltare instituțională prin formarea unui corpus de experți recunoscuți în domeniu şi dezvoltarea de noi servicii care să servească nevoilor comunității și ale instituției, cât şi vizibilitate la nivel comunitar şi național, poziționarea instituției ca bibliotecă activă, modernă, centru de resurse și oportunități pentru comunitate.
Detalii despre proiect AICI
Lista cu cele 15 biblioteci selectate împreună cu punctajul obținut de fiecare dintre acestea o puteţi consulta AICI
Articole similare
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită să vă continuați vacanța la bibliotecă și în luna august, în cadrul programului Biblioteca de vacanță – BiblioAventura „Vara Curioșilor”. Activitățile se desfășoară la sediul central al bibliotecii, la cele cinci filiale, precum și în spațiile partenerelor, și propun copiilor și tinerilor o vară plină de lectură, creativitate, joc, descoperire și învățare. În programul lunii august se regăsesc ateliere de lectură și art-craft, activități de storytelling și English for Kids, ateliere STEM și robotică, jocuri de echipă, concursuri de cultură generală, activități muzeale,
Vineri, 31 iulie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat ultima activitate a proiectului: Desen și sculptură pentru copii - Ateliere de Vacanță. Elevii coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Raluca Popa, consilier școlar Irina Agape și prof. înv. primar Denisa Pintilie, au participat și au învățat astăzi despre esențele arborilor utilizați la sculpturi, mobilă, construcție de case, au citit Legenda
Joi, 30 iulie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a organizat următoarea activitate a proiectului: Desen și sculptură pentru copii - Ateliere de Vacanță. Elevii coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Raluca Popa, consilier școlar Irina Agape și prof. înv. primar Denisa Pintilie, au învățat cum să desenăm un element simplu, de exemplu simbolul soarelui sculptat pe stâlpul porților caselor românești și au aflat cum transpunem desenul în sculptură



