Povești de Bună Vestire
Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 30 martie 2016Timp citire: 1,1 min

Distribuie

IMG_0716

Vineri 25 martie 2016, la Colegiul Tehnic „Ion Holban” s-a desfășurat întâlnirea interactivă  Povești de Bună Vestire, în cadrul proiectului județean Cultura populară tradițională – ediția a IV-a.

La invitația d-nei profesor Maria Cășuneanu, unul  dintre coordonatorii proiectului și partener statornic al  Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași – biroul Împrumut pentru copii, am participat la această ediție, împreună cu muzeograful Ovidiu Focșa.

Elevii colegiului au susținut câteva prezentări având ca subiect Povestea mărțișorului;  specialistul prezent, Ovidiu Focșa, de la Muzeul de etnografie al Moldovei,  a împărtășit celor prezenți în sală informații ample referitoare la tradițiile populare românești, sărbătorite în luna martie: Zilele Babei, Mărțișorul, Moșii, Alexiile și Buna – Vestire (Blagoveștenia).

Astfel am aflat că, de sărbătoarea Bunei-Vestiri, trebuie să fii vesel și nicidecum supărat, pentru că așa vei fi tot anul. Intervenția noastră s-a finalizat cu o prezentare a bibliotecii județene – locație, colecții și servicii, completată cu punerea la dispoziția celor prezenți  a materialelor  informative și cu îndemnul de a pune în practică logo-ul bibliotecii : visez în +, gândesc în +, citesc în +.

Articole similare

  • În ziua de duminică, 13 SEPTEMBRIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cartea Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași). Volumul este prefațat de către scriitorul Mihai Batog-Bujeniță, prefață intitulată – Un remarcabil

  • 11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să

  • Autorul rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse. Considerat „omul care a trăit mai multe vieți” datorită transformărilor radicale prin care a trecut de-a lungul celor 82 de ani de viață, s-a „manifestat” și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației. Operele sale „Război și pace” și „Anna Karenina” au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice, estetice, religioase, propovăduite de-a lungul