Proiect de TEATRU APLICATIV
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Asociația ART CIVICA, au dezvoltat în condițiile pandemiei proiectul Teatrul de acasă.
Arta teatrală reprezintă o metodă de intervenție eficientă, utilizată în câmpul social, educațional, terapeutic și emoțional.
Acest demers bazat pe principiile teatrului aplicativ s-a dovedit salutar în actualul context, generat de criza umanitară a refugiaților din Ucraina, el constituind punctul de pornire al unei noi direcții de acțiune, de exploatare a tehnicilor de storytelling și teatru de animație în acțiunile de practică a limbii engleze, destinate copiilor/ familiilor aflate în refugiu în România.
Oferim publicului spectator în cadrul parteneriatului: POVESTE și COMUNICARE PRIN ARTĂ toate episoadele, realizate de către Asociația ART CIVICA la inițiativa Bibliotecii Judeţene Iaşi în parteneriat cu UNAGE Iași, subtitrate în ucraineană și engleză de către studenții universității, voluntari ai bibliotecii.
Articole similare
Eu nu cunosc, în viaţa mea nici prea lungă, dar nici atât de scurtă, o persoană care să fi fost pusă la atâtea încercări şi ispite grele de a-şi uita sau trăda aproapele, de a se supăra pe destinul prea crud. Vlad Zbârciog, însă, a trecut cu demnitate toate ispitele. Şi s-a dovedit a fi omul în care poţi avea încredere deplină că nu te va abandona în calea greutăţilor, că te va sprijini, că nu te va lăsa să disperi. Este bărbatul creator aflat mereu pe baricade în apărarea
La Filiala „Garabet Ibrăileanu” a Bibliotecii ”Gh. Asachi”, ultima săptămână a programului Biblioteca de vacanță a fost dedicată umorului, istețimii și jocului de cuvinte, prin tema „Snoave și ghicitori”. Copiii au descoperit că literatura populară nu înseamnă doar povești transmise din generație în generație, ci și provocări care pun la încercare atenția, logica și imaginația. Prin joc, lectură și voie bună, micuții participanți au aflat că fiecare ghicitoare ascunde nu doar un răspuns, ci și o invitație de a gândi, de a observa și de a învăța. Biblioteca de vacanță
Mai bine de 100 de feluri de a fi ale românismului sunt disecate în carte până la nivel atomic, măsurate, catalogate și reasamblate cu grijă și atenție de ceasornicar. În această aventură merge în zig-zag, cu trimiteri de un curaj care te năucește. Te întrebi dacă uneori este liberal rebel, iar alteori preot de modă veche. Este îngăduitor acolo unde unii ar aștepta intrasingența, și taie în carne vie în alte locuri, unde alții invocă cutume de neschimbat. De aceea cartea de față va provoca scandal. Este o integrală a


