Autor: Categorii: Scriitorii Iaşului, Sediul centralUltima actualizare: 2 aprilie 2015Timp citire: 0,9 min

Distribuie

afis-pastorel

„Poemele vinului și ale iubirii” se desfăşoară în cadrul proiectului „Scriitorii Iaşului” al Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, care îşi propune să faciliteze contactul între publicul cititor şi literaţii ieşeni sau cei care vizitează ocazional Iaşul. Acest proiect are în vedere două categorii de public: pe cel preponderent tânăr, căruia i se adresează prin manifestări de genul întâlnirilor în licee şi în facultăţi, prezentărilor de carte, lecturilor publice şi conferinţelor; o a doua categorie de public, mai restrâns, este cel al pasionaţilor de literatură, cărora i se adresează prin dezbateri tematice şi activităţi cenacliere. Astfel, din luna aprilie 2013, ședințele publice ale membrilor Asociației Literare „Păstorel” Iași și a cenaclului Academia Liberă „Păstorel” se desfăşoară în spațiile Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”.

Preşedintele Asociației Literare „Păstorel”  şi al cenaclului Academia Liberă „Păstorel” Iaşi este Mihai Batog-Bujeniţă.

Articole similare

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf.             Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,

  • Festivalul Familiei 2026, aflat la cea de-a VI-a ediție, desfășurat în Parcul Expoziției, este un eveniment organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita, care anul acesta a invitat Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și partenerii: Asociația „ArtCivica”, UNAGE – Facultatea de Teatru și ANMAP – DJM Iași să desfășoare următoarele ateliere și activități gratuite pentru copii, părinți și bunici, între orele 11.00 și 15.00: „Laboratorul de idei și vise” – atelier de comunicare folosind tehnici ludice, comunicare sinceră între membrii familiei și membrii comunității, Asociația „ArtCivica”: workshop interactiv, UNAGE –

  • Începând cu 7 septembrie 2026 începe noul an școlar. Biblioteca Județeană „Gh. Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți vă propune o trecere în revistă a acestui subiect cu ajutorul cărților și poate cineva ar găsi răspunsul la întrebarea din titlul expoziției. Le urăm copiilor să meargă la școală cu zâmbet pe chip și în suflet! Să descopere informațiile și subiectele cele mai interesante și să caute răspunsul și în cărți.