Autor: Categorii: Bibliozen, Sediul centralUltima actualizare: 26 octombrie 2015Timp citire: 2 min

Distribuie

DG

Biblioteca Județeană ”Gh. Asachi” Iași, în colaborare cu Asociația ”Om Nou, Conștiință Nouă” -OMNOCON, vă invită la  conferința  „O minte nouă, o viață nouă”, susținută de psihoterapeut Dana Galupa, prima din cea de-a treia ediție a proiectului BiblioZen.

Ești interesat să îți schimbi viața astfel încât să poți fi mulțumit și împlinit cu alegerile tale? Îți lipsesc informațiile necesare care să te susțină să diminuezi sau să elimini stresul sau blocajele emoționale? Îți dorești să petreci două ore într-un alt mod decât o faci de obicei? Îți dorești să afli informații diferite decât cele pe care le deții si care te pot ajuta să privești și să acționezi în mod diferit decât o faci de obicei? Atunci, te așteptăm alături de noi la această conferință.

Dana GalupaDana Galupa

Psihoterapeut sistemic de cuplu şi familie
Psiholog clinician
Terapeut Bowen
A lucrat în proiectul „Oncosuport”, unde a fost expert psihoterapeut pentru bolnavii de cancer şi pentru aparţinătorii acestora, atât pentru cei aflaţi în stadiul aflării diagnosticului cât şi pentru cei sub tratament sau aflaţi în stadiu terminal.
În prezent activează în cabinetul individual unde desfăşoară atât şedinţe de psihoterapie individuală, cât şi cursuri şi ateliere de dezvoltare personală şi spirituală.

Cursuri în desfăşurare:

Calea iniţiatului în crearea realităţii
Atelierul de relaţii
Recrează-ţi povestea de viaţă
Femeia – maestrul viitorului
Mesagerii din viaţa ta
Sănătatea – între a avea noroc şi a alege
Iubirea ca stare de a fi
Atelierul pentru părinţi
Recreează-te din propria-ţi cenuşă
Alchimia fricii

Contact:

“Cabinet individual de psihologie Daniela Galupa”, str. N. Bălcescu, nr. 46
Telefon: 0744283735
Email: dananica30@yahoo.com

* * *

Vă aşteptăm sâmbătă, 7 noiembrie 2015, de la ora 11:00, la Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, Nr. 8-10.

Participarea este gratuită. Pentru înscriere, vă rugăm să completaţi formularul online de mai jos:

buton-bibliozen1-2

Informații suplimentare puteți obține pe adresele de e-mail: bibliozeniasi@gmail.com și psiholog.leonte@gmail.com .

.

Articole similare

  • 11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să

  • Autorul rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse. Considerat „omul care a trăit mai multe vieți” datorită transformărilor radicale prin care a trecut de-a lungul celor 82 de ani de viață, s-a „manifestat” și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației. Operele sale „Război și pace” și „Anna Karenina” au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice, estetice, religioase, propovăduite de-a lungul

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf.             Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,