Distribuie
Vineri, 29 septembrie 2023 de la ora 12.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Teatru și alături de Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași organizează manifestarea Nocturna Bibliotecilor – Interactivitatea Lecturii.
Nocturna Bibliotecilor, este o manifestare anuală inițiată de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) care implică bibliotecile publice din România și din Republica Moldova, iar în acest an poartă titlul „BIBLIOTECA – SUNET – IMAGINE – CULOARE”.
Ediția a XIV-a din 2023 a acestui eveniment are loc în perioada 29 – 30 septembrie 2023.
Elevii coordonați de prof. limba română Oana Ionescu și bibliotecar Simona Cuzic care participă la demararea acestui proiect: Interactivitatea Lecturii, care se va desfășura de-a lungul unui an, vor face cunoștință cu lectura prin reinterpretarea cu invitație la citit, a cunoscutei povești „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă.
Alături de invitații noștri: prof. univ. dr. Anca Doina Ciobotaru, de la Facultatea de Teatru, împreună cu lect. univ. dr. Carmen Antochi, tinerii de la gimnaziu vor descoperi cartea ca element constitutiv esențial al unei biblioteci. Aceasta poate crea în mințile noastre sunet, culoare și imagine peste timp, toate constante, vii, reale și prezente în viețile noastre.
Activitate se va desfășura la Biroul Împrumut pentru Copii și este înscrisă în agenda Nocturna Bibliotecilor 2023 în care sunt reunite proiectele culturale ale bibliotecilor și ale beneficiarilor serviciilor de bibliotecă.
Articole similare
Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) anunță o nouă ediție a Campaniei Nocturna Bibliotecilor, care va avea loc în acest an la începutul lunii octombrie 2026. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează mai multe activități în cadrul acestui eveniment cultural, care se desfășoară simultan în bibliotecile din România şi Republica Moldova, reunite sub tema: „Biblioteca, inima comunității”. Invităm cititorii de toate vârstele să redescopere cărți, lecturi, albume de artă și activități interculturale care vor sublinia încă o dată importanța unei biblioteci în viața unei comunități. Miercuri, 30
Evenimentul cultural anual Nocturna Bibliotecilor 2026, organizat de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) în parteneriat cu bibliotecile publice din România și Republica Moldova, revine în acest an cu o nouă ediție dedicată bibliotecilor ca spații vii, deschise și esențiale pentru comunitățile lor. Ediția din acest an se desfășoară, având tema „Biblioteca, inima comunității”și continuă tradiția, aducând în prim-plan rolul bibliotecii ca reper cultural, educațional și social, dar mai ales ca spațiu al apartenenței și al legăturilor dintre oameni. Biblioteca ne aduce împreună. Biblioteca păstrează poveștile noastre. Biblioteca este inima comunității. În
Marți, 29 septembrie 2026, de la orele 09.00 și 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și alături de Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura noi activități, dedicate copiilor – Lecturi de toamnă, din cadrul proiectului: Atelierele de povești pentru copii „Creștem cu fiecare poveste”. Elevii claselor primare, coordonați de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la două noi cercuri de lectură în cadrul cărora cei mici vor asculta povești în

