Distribuie
Pe 5 august 1850, se năștea nuvelistul și romancierul francez, Guy de Maupassant. Deși cariera literară i-a fost una scurtă, autorul decedând la doar 43 de ani, acesta s-a remarcat totuși printr-o operă prodigioasă care însumează 300 de nuvele și povestiri, piese de teatru, romane, poezii, note de călătorie etc. Unul dintre principalii reprezentanţi ai şcolii naturaliste franceze, scriitorul a atins culmile perfecțiunii în arta nuvelei și a povestirii.
Proza sa scurtă se caracterizează prin simplitatea stilului, firescul naraţiunii şi acuitatea observaţiei. Observaţia documentată se împleteşte în unele povestiri cu fantasticul, cu predilecția pentru patologic și monstruos. Nu lipsesc nici accentele ironice, satirice ori sarcastice asupra mediului mic-burghez ori al celui funcționăresc parizian, a nobilimii mărunte ori a lumii declasaților, cu preocuparea constantă de a reliefa umanitatea oamenilor simpli.
Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă invită să-i descoperiți opera și personalitatea marcantă.
Articole similare
Cine spune că vacanța mare înseamnă doar ecrane și plictiseală? Vara aceasta, transformăm Iașul într-o hartă uriașă a descoperirilor! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” dă startul oficial celui mai iubit program estival: BiblioAventura – Ediția „Vara Curioșilor” 2026. Am pregătit o suită incendiară de activități recreative, educative și interactive, special gândite pentru a îmbina distracția cu dezvoltarea abilităților practice. De la robotică și experimente științifice, până la tururi ghidate prin istoria orașului și sesiuni de mișcare, aventura te așteaptă la Sediul Central (Bd. Ștefan cel Mare), dar și în cartiere, la
Luni, 6 iulie 2026, de la ora 09.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi demarează un nou proiect de vacanță Alte cărți și biblioteci – Cunoștem cărțile bibliotecii și Cunoaștem alte biblioteci, care se va desfășura în datele 6, 8, 21 și 31 iulie 2026, de la ora 09.00, la sediul școlii de vară Educart alături de cărțile bibliotecii, vom vizita într-o zi Compartimentul pentru împrumut carte pentru copii și adolescenți al bibliotecii județene, dar și la biblioteca Centrului Cultural Francez și la Biblioteca „Gh. Asachi” a TU Iași. Activitățile se
Miercuri, 01 iulie 2026, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Facultatea de Biologie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, organizează atelierul de vacanță „Știința și cartea - biologie”. Elevii de la Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași coordonați de de prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel și cei de la Educart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, vor face cunoștință cu date interesante despre noțiuni de bază ale biologiei și despre păsări, prezentate de biolog Alina Ignat

