Maria Tănase – simbol al culturii şi al frumuseţii româneşti, 3 aniversări în 2013

     Vădind o mare pasiune pentru muzică, debutează în 1937 la radio (pe 20 februarie 2013 s-au împlinit 75 de ani de la debutul radiofonic al artistei), atrăgând imediat atenţia muzicienilor de specialitate şi a marelui public. Înzestrată cu o deosebită forţă de expresie, inteligenţă interpretativă şi talent scenic, Maria Tănase – artistă emerită, laureată a Premiului de Stat – este desemnată una dintre cele mai de seamă interprete de muzică populară românească.

     Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de argint, o monedă din tombac cuprat și un set de trei monede (de aur, de argint și de tombac cuprat) dedicate aniversării a 100 de ani de la nașterea Mariei Tănase (25 septembrie 1913), în luna august 2013. Monedele de argint și tombac cuprat au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea lor se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.

     Ion Coja, lingvist român, publicist şi scriitor remarca într-un articol (http://ioncoja.ro/amestecate/centenar-maria-tanase/): “[…] Maria Tănase constituie, neîndoios, un fenomen aparte în cultura românească, dar și în existența cotidiană, banală, comună, a milioanelor de conaționali ai ei, în destinele celor de o limbă, de un sânge și de o simțire cu ea. […]. Marea interpretă a putut cultiva, stimula, menține și întări dragostea celor mulți față de folclorul românesc. […] Maria Tănase, mai mult decât oricine din epoca sa și după aceasta, a reușit să întrețină gustul pentru muzica frumoasă, pentru melosul autentic […], după instaurarea în România a „puterii populare”, la sfârșitul anilor ’40 – începutul anilor ’50 ai secolului trecut.”

     Faimoasă cântăreaţă de muzică populară, încă din timpul vieţii supranumită „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti” (de Nicolae Iorga), „Regina cântecului popular” (de Ileana Constantinescu), „Priveghetoarea Bucureştiului”, „Edith Piaf a României” (de Maria Roşca), „Maria cea fără de moarte” (de Gaby Michailescu) etc. s-a născut în mahalaua Cărămidarilor (azi, cartierul Tineretului) din Bucureşti.

     Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la trecerea ei în neființă (22 iunie 1963, la Spitalul Fundeni din Bucureşti), fiind înmormântată la Cimitirul Bellu. În colecţia de stampe a Arhivei Mariei Tănase de la Muzeul Olteniei din Craiova s-a păstrat o bucăţică de hârtie pe care artista notase: “Amintirea să se scrie, pentru ţara mea iubită şi pe piatra de mormânt părăsită.”

     “Ea ştia – scria Tudor Arghezi – să calce cuvântul şi silaba, să arunce zbenghiul accentului unui viers în punctul unde cade şi pasul ideii, şi dă, fără greş, întodeauna, ghirlanda în relief a cîntecului de opincă.” (George Sbârcea, Muza cu şi fără haz, ed. Muzicală, 1975, p.198) Arghezi mai spunea despre artistă: ”Dacă într-un copac e toată pădurea, de ce n-ar încăpea într-un cîntec al Mariei Tănase durerea întregii omeniri?”(George Sbârcea, Viaţa romanţată a Mariei Tănase, ed. RomHelion, Bucureşti, 1991,p.7).

     Maria Tănase “e la ea acasă în toată ţara, ca orice artist adevărat”, constata Octavian Goga (George Sbârcea, Muza cu şi fără haz, p.198).

     Folcloristul Harry Brauner (http://ro.wikipedia.org/wiki/Harry_brauner) povesteşte împrejurările în care a cunoscut-o pe Maria Tănase: “I-am ascultat înregistrările. Noile înregistrări. Am rămas înmărmurit. Oare nu-mi şoptea însăşi Maria la ureche cîntecele pe care le deprinsese cu patru decenii în urmă pentru mine de la atîţia, anonimi cîntăreţi ai satelor noastre? Îi simţeam respiraţia, alături de căldura neîntâlnită a fermecatului ei glas. Ţineam la ea cît ţinea la mine.” (Harry Brauner, Să auzi iarba cum creşte, ed. Eminescu, Bucureşti, 1979, p.7-8).

     Pe Mihail Sadoveanu l-a impresionat personalitatea artistică a Mariei încă de la prima întrevedere. Sinceritatea ei, replicile spontane, câteodată ironice, judecata dreaptă şi mai cu seamă patosul cu care slujea folclorul îl încântă pe acesta. “Cînd o aud pe Maria, glasul şi cîntecele ei le intuiesc venind din străfundul milenarei plămade tracice. Mă regăsesc cu tot ce-i mai bun în mine, în stihurile şi melodiile interpretate de ea”, spunea scriitorul (Maria Roşca, Maria Tănase, ed. Muzicală, Bucureşti, 1988, p.7).

     “E bine să te bucuri de preţuirea semenilor tăi. Şi e o mare mulţumire să afli că nu ţi-ai irosit zilele vieţii. Pe mine cîntecele m-au împăcat cu viaţa, pe care au înfrumuseţat-o fără încetare, spunea artista.” (George Sbârcea, Muza cu şi fără haz, p.47). Întrebată de autorul cântecelor (pe care le descoperea, bătătorind în lung şi în lat satele, când stagiunea la teatru era închisă, conştiincioasă şi conştientă că numai găsirea grăuntelui de inedit în cântecele bătrâneşti o poate face să fie la fel de îndrăgită de oameni, doritori de lucruri noi), Maria răspundea cu modestie: “Nu voi pretinde drepturi de autor, deoarece le consider de la lume adunate şi la lume iarăşi date. […] am trăit închipuirea că smulg din pămînt stejari bătrîni cu rădăcini adînci. Altădată, mergînd pe cîntece, am plutit ca un aer cald pe crengile cele mai subţiri, pe frunzele cele mai delicate, pe ace de brazi sau pe creste de munţi […] ” (Tudor Nedelcea, Pasărea măiastră, ediţia aII-a, ed. Fundaţia „Scrisul Românesc”, Craiova, 1999, p.58 ).

     A format cântăreţi de valoare, ansambluri folclorice îi solicitau prezenţa pe tot cuprinsul ţării, pentru numărul mare de piese folclorice autentice, pentru interpretarea unică ce îi îngăduie, sublinia compozitorul Marţian Negrea: “să pară olteancă atunci cînd cîntă olteneşte, munteancă, maramureşeancă, bănăţeancă sau ardeleancă zicînd cîntece din regiunile respective, Maria Tănase fiind revendicată ca aparţinînd oraşelor şi comunelor pe unde îşi plimba cîntecele.”( Tudor Nedelcea, Pasărea măiastră, ediţia aII-a, ed. Fundaţia „Scrisul Românesc”, Craiova, 1999, p.58).

     “Maria cântecelor” a murit în plină glorie. Cântecele ei exprimă esenţa şi veşnicia neamului românesc. Maria a încetat de a mai fi o fiinţă. Ea este o legendă adevărată, născută din dragostea de oameni, din duioşia, sensibilitatea, înţelegerea necazurilor şi nevoilor altora şi ale ei, jovialitatea şi marea prietenie pe care ştie s-o cultive ca pe o ARTĂ. Ea a făcut poezia să cânte, iar muzica să vorbească.

     Puteți consulta AICI bibliografia selectată din fondul de carte al bibliotecii noastre, prin colaborarea cu Secţia de Artă şi Colecţii Speciale (Fondul “George Pascu”), Secţia de Împrumut Carte pentru Adulţi, Depozitul Legal și Secţia Periodice.

     Autor articol, cercetare-documentare și scanare imagini: Elena Zanet, bibliograf Serviciul Proiecte și Programe Culturale, Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” Iaşi.

[slideshow_deploy id=’1545′]