Joi, 7 august 2025, de la ora 09.00, Biblioteca Județeană organizează atelierul „Lectură de vacanță”, pentru cei interesați să descopere noțiuni de bază din știința pentru cei mici.
Elevii coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Elena Murgășanu și prof. înv. primar Denisa Pintilie vor descoperi ineditul lecturii atlaselor și a câtorva cărți științifice pentru cei mici, din colecțiile bibliotecii, pe care le vor răsfoi în aer liber.
Programele „Biblioteca de vacanță” și „Intersecții” reunesc demersurile noastre dedicate stimulării curiozității științifice a celor mai tineri dintre utilizatorii bibliotecii, prin realizarea de ateliere interactive, prin care biblioteca se implică dezvoltatea aptitudinilor unei vieți sănătoase.
Articole similare
În ziua de duminică, 14 IUNIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Babilonica, de Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2026; Cântul nopților de mai, de
Anul 2026 aduce în cadrul parteneriatului educațional internațional „Prietenie… pe o… sfoară…” - ediția a XIV-a, un nou și inedit povestitor: celebra scriitoare pentru copii, suedeza Astrid Lindgren, autoarea îndrăgitului personaj Pippi Longstocking („Pipi Șosețica). Tema ediției din acest an, aleasă de către colegii de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – inițiatorii acestui proiect, îndeamnă iubitorii de lectură să prețuiască prietenia, umorul, natura și să-și antreneze imaginația. Proiectul este dedicat promovării literaturii pentru copii și stimulării interesului pentru lectură, special în rândul celor mici, dar nu sunt excluși ceilalți
Oamenii și Luna: un eveniment global pe Pietonalul Ștefan cel Mare. „On The Moon Again”, ediția 2026
Cine spune că la bibliotecă se citește doar de pe hârtie? Sâmbătă, citim în stele! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – Astroclubul „Lectura stelelor” scoate telescopul pe Pietonal, de „On The Moon Again 2026” În iulie 1969, milioane de oameni de pe toate continentele priveau cu emoție primii pași ai omului pe Lună, uniți de aceeași fascinație. Pe 20 iunie 2026, începând cu ora 19.00, avem ocazia să retrăim împreună acest entuziasm global, chiar în inima Iașului! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Astroclubul Iași și Fundația Academică „Idei și Fapte


