Sala de lectură a |Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vă invită, să descoperiți, prin intermediul unei expoziții de carte, universal literar al lui Julio Cortázar, unul dintre scriitorii celebrului „boom” al literaturii latino-americane din anii ’60, născut pe 26 august 1914. Apariția, în 1963, al celebrului său roman „Șotron” îl plasează printre cei mai importanți și discutați scriitori ai epocii, admirat dar și denigrat.
Important romancier din Argentina, contestatar al regimului lui Perón, unul dintre cei mai cunoscuți autori ai curentului școlii realismului magic sud-american, acesta devine prin romanul „Șotron” (și nu numai) „primul scriitor-jucător”, reușind să creeze, pe temeiul jocului, o adevă-rată metaforă a condiției umane. Vorbind despre povestirile lui Cortazar, Borges scrie în „Eseurile” sale: „Nimeni nu poate povesti subiectul unui text de Cortazar; fiecare text este alcătuit din anumite cuvinte puse într-o anumită ordine. Dacă încercăm să facem un rezumat, constatăm ca s-a pierdut ceva foarte prețios”.
Articole similare
Miercuri, 15 iulie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația Art Civica și EducART, a desfășurat o nouă activitate din cadrul proiectului În vacanță comunic ludic. La aceste ateliere de vacanță ne implicăm pentru a crește gradul comunicării interumane fără vârstă. Astăzi, prin realizarea unor activități interactive, am recapitulat importanța cuvintelor: P.I.C.: Perseverență, Imaginație, Comunicare și am descoperit multiple posibilități de relaționare prin ludic, povești repovestite și voie bună. Întâlnirea a cuprins un moment de informare, cu privire la serviciile și programele Bibliotecii Județene, realizat de un
Marți, 14 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Raluca Popa, consilier școlar Irina Agape au repetat caracteristicile copacilor desenați anterior, au citit despre Părul secular al lui Sticea
Măștile lui Brejnev este un excelent roman al lui Nicolae Spătaru! Autorul descrie cu mult umor atmosfera grotescă și absurdă, cu vădite accente de fantastic bulgakovian, din perioada care i-a urmat morții lui Brejnev. Tudorel Urian Nicolae Spătaru reușește să surprindă, la modul superlativ, cu un discurs narativ de forță, plin de originalitate, implicit de prospețime tematică… E bine de punctat felul în care romanul său ridică detaliul, amănuntul, lucrul aparent mărunt la nivel de preocupare narativă majoră, având puterea de a schimba destine și situații anodine. Constantin Dram Mai










