Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” – Biroul Împrumut Carte pentru copii – vă aduce în atenţie sărbătoarea unui scriitor îndrăgit de generaţii întregi, printr-o expoziţie de carte din colecţiile bibliotecii: „Jules Verne şi lumea călătoriilor extraordinare”.
Jules Verne a lăsat în urma sa o operă plină de creativitate extraordinară, fiind unul dintre primii autori care au îmbinat cu succes literatura de aventuri cu cea science-fiction şi fantastique. Fiecare dintre noi, cei care am citit cu sufletul la gură romanele sale, ne-am întrebat uimiţi de unde putea şti acest om cum arată un submarin, cum poţi ajunge pe Lună, cum călătoreşti prin lume cu un balon sau cum ajungi în centrul pământului. El spunea cu toata seriozitatea: „Studiez mai mult decât scriu.“
În opera sa se regăsesc lucruri care nu existau în acele vremuri, fiind realizate abia după 50 sau 100 de ani (elicopterul, submarinul, scafandrul autonom, zborul în spațiu), ceea ce îl face să fie mai mult decât un vizionar. Fie că s-au petrecut în realitate – pe apă, în aer sau pe uscat, fie doar în imaginaţie, călătoriile lui Jules Verne au fost, toate, înfăptuite cu acul busolei îndreptat mereu spre ziua de mâine, „spre nemurire şi tinereţe eternă“.
Şi iată că în această lună, în acest an, la 164 de ani de la naşterea sa, pretutindeni pe glob, NOI, cititorii împătimiţi ai călătoriilor extraordinare verniene, celebrăm în sufletele noastre nemurirea celui care ne-a deschis ochii asupra lumilor cunoscute şi necunoscute şi-i mulţumim pentru speranţa şi gândirea pozitivă transmise prin toate vorbele sale.
Articole similare
11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să
Autorul rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse. Considerat „omul care a trăit mai multe vieți” datorită transformărilor radicale prin care a trecut de-a lungul celor 82 de ani de viață, s-a „manifestat” și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației. Operele sale „Război și pace” și „Anna Karenina” au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice, estetice, religioase, propovăduite de-a lungul
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,









