Autor: Categorii: Biblioteca pentru toţi, Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 9 octombrie 2025Timp citire: 3,3 min

Distribuie

Pentru luna decembrie 2024 s-a desfășurat luni, 09.12.2024, o nouă activitate de informare preventivă la elevii de liceu de la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza” Iași cu proiectul Info.Biblioteca: Viață – Anticorupție – Libertate (VAL).

Activitatea tematică de prevenție educativă a fost susținută de subcomisar de poliție, Anca Vîjiac de la Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași și inspector de specialitate, Camelia Cora de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași.

Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit ca data de 9 Decembrie să fie „Ziua Internaţională Anticorupţie”.

Declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie (I.A.A.C.A.), susţinută în perioada 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie. Termenul de „corupţie” este în legătură cu acela de „integritate”. Conceptul de „integritate” a agenţilor publici este introdus şi promovat de Convenţia ONU. Corupţia este o problemă care afectează toate ţările din întreaga lume. Se poate referi la subminarea integrităţii morale sau care acţionează într-un mod ce arată lipsa de onestitate. De asemenea, putem spune că se referă la cei care folosesc o poziţie de putere sau de încredere pentru un câştig necinstit. Corupţia subminează democraţia, creează guverne instabile şi ţări nedezvoltate din punct de vedere economic.

Corupţia este o problemă foarte răspândită, care are un impact major asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor din întreaga lume. Aceasta poate lua un număr mare de forme, de la obligarea cetăţenilor să plătească mită, la folosirea influenţei politice prin presiuni pentru obţinerea unui rezultat special legislativ. Nicio ţară din lume nu este imună la problemele de corupţie, deşi unele ţări au mai multă corupţie endemică decât altele. În ceea ce priveşte realizările obţinute de instituţiile statului implicate în prevenirea, descoperirea şi sancţionarea actelor de corupţie, Direcţia Generală Anticorupţie se legitimează cu rezultate pozitive, materializate de la operaţionalizare şi până în prezent. Din perspectiva Direcţiei Generale Anticorupţie, prezenţa „integrităţii” trebuie să rămână una din cele mai importante virtuţi morale ale unui bun profesionist, precum şi unul din cele mai valoroase atuuri ale organizaţiei, analizată din două perspective: din perspectiva principiului supremaţiei legii şi priveşte profesionalismul funcţionarului M.A.I.; din perspectiva democraţiei, aceasta priveşte responsabilitatea faţă de cetăţean şi presupune menţinerea credibilităţii. „Integritatea” semnifică exercitarea funcţiei în mod cinstit, corect, conştiincios şi de bună-credinţă. Când această valoare se degradează, ea decade în ceea ce noi numim corupţie. Ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului M.A.I., Direcţia Generală Anticorupţie reafirmă şi cu acest prilej că va acţiona pentru ca funcţionarii din sistem să îşi desfăşoare atribuţiile în mod profesionist, având o anumită conduită morală pentru a informa cetăţenii cum pot lupta împotriva acestui flagel şi a-i sensibiliza cu privire la problemele de corupţie şi conexe.

Proiectul inițiat de Biblioteca Județeană Iași în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Iași și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Iași se află în implementare în perioada noiembrie 2024 – iunie 2025 cu unitățile preuniversitare și universitare de la nivelul județului Iași.

Articole similare

  • Joi, 10 septembrie 2026, de la orele 10.00, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași va organiza întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. Delia Macsimiuc și prof. înv. primar Doina Scutaru, vor vizita filiala „Ion Creangă”  a bibliotecii județene, vor asculta și vor citi poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini ale scriitoarei Otilia Cazimir,  pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui nou început de an școlar. Activitatea se încadrează

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf.             Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,

  • A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat