In memoriam Nicolae Herlea
Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 4 martie 2014Timp citire: 2,3 min

Distribuie

Baritonul Nicolae Herlea a fost un celebru interpret român de operă, născut în București, la 28 august 1927. S-a stins, din păcate, după o grea suferință, la un spital din Viena, luni, 24 februarie 2014.

A cântat cu deosebit succes pe scenele celor mai mari teatre de operă din lume. Aplaudat cu un egal entuziasm de publicul din România, ca și cel din Milano (Scala), New-York (Metropolitan Opera), Salzbug, Hamburg, Moscova, Londra (Covent Garden), Paris, Viena, Praga, Bruxelles, Helsinki, Ankara și atâtea alte centre muzicale. Nicolae Herlea a fost distins cu laurii unor prestigioase concursuri internaționale, cum ar fi cele de la Praga, Geneva sau Verbiers.

După cum afirma criticul muzical Edgar Elian, ceea ce cucerește la baritonul Nicolae Herlea este, înainte de toate, timbrul său catifelat, luminos, de o rar întâlnită căldură a expresiei.

Unul dintre rolurile care i-au adus lui Nicolae Herlea succese răsunătoare este cel al lui Figaro din opera lui Rossini, Bărbierul din Sevilla. Aici, vocea sa somptuoasă și suplă și-a găsit o fericită îmbinare cu eleganța sa naturală, prilejuind interpretului o creație de necontestată valoare, care smulge aplauze spontane publicului. Pretutindeni unde Herlea a apărut în rolul lui Figaro, entuziasmul publicului meloman a fost împărtășit fără rezerve și de critica muzicală. Iată, de pildă, ce scria presa engleză cu ocazia apariției cântărețului român în Bărbierul din Sevilla, pe scena teatrului de operă Covent Garden din Londra, în anul 1960: „Herlea posedă tot ce-i aparține lui Figaro: vivacitatea, verva, veselia comunicativă, perfecta stăpânire de sine…” (Daily Mail). Alături de rolul magistral din Bărbierul din Sevilla, repertoriul lui Nicolae Herlea mai cuprinde numeroase lieduri din literatura universală a genului, arii din opere de Mozart, Donizetti, Verdi, Wagner, precum și o serie de roluri de operă interpretate la Opera Română din București, ca și pe alte scene lirice: Germont din Traviata, Contele de Luna din Trubadurul, Ford din Falstaff, Valentin din Faust, Escamillo din Carmen, Silvio și Tonio din Paiațe, rolul titular din Rigoletto, Rodrigo de Posa din Don Carlos, Henry Ashton din Lucia de Lammermoor, Oneghin din Evghenii Oneghin, Elețki din Dama de pică și multe altele.

Prin dispariția sa neașteptată, comunitatea muzicală românească a suportat o grea și ireparabilă pierdere. Toți cei ce sunt interesați de viața și creația ilustrului bariton român Nicolae Herlea pot viziona o expoziție de carte și documente audio din colecțiile Secției de Artă și Colecții speciale, „In memoriam Nicolae Herlea”. De asemenea, melomanii pot asculta cele mai reprezentative arii și lieduri interpretate de baritonul român Nicolae Herlea.

Articole similare

  • Luni, 13 iulie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația Art Civica și EducART, a desfășurat prima activitate din cadrul proiectului În vacanță comunic ludic. La aceste de ateliere de vacanță ne implicăm pentru a crește gradul comunicării interumane fără vârstă. Astăzi prin realizarea unor activități interactive am învățat astăzi importanța cuvintelor: P.I.C.: Perseverență, Imaginație, Comunicare. Întâlnirea a cuprins un moment de informare, cu privire la serviciile și programele bibliotecii județene, realizat de un reprezentant al bibliotecii. Atelierul a fost coordonat de invitații noștrii: prof.

  • Mirosul de carte nouă are o magie aparte, nu-i așa? Este promisiunea unei noi călătorii, a unui secret care așteaptă să fie descoperit și a orelor petrecute în compania unor idei care ne pot schimba perspectiva. Rafturile noastre au devenit mai bogate și mai primitoare, găzduind o colecție proaspătă de volume, alese cu gândul la fiecare dintre voi. Pentru cei care caută inspirație și vor să investească în propria evoluție, cărțile de dezvoltare personală abia așteaptă să ofere răspunsuri, tehnici de autocunoaștere și motivație pentru un stil de

  • O atmosferă plină de entuziasm și curiozitate a cuprins spațiul de la American Corner Iași. În cadrul atelierului English for Kids, cei mici au pornit într-o călătorie lingvistică fascinantă în lumea animalelor domestice. Adaptați cu blândețe la nivelul fiecărui copil, pașii noștri au pornit de la primii termeni rostiți cu sfială de grupa Starters, transformându-se treptat în propoziții complexe și curajoase construite de micii exploratori din grupa Movers. Fiecare cuvânt învățat a fost o cărămidă pusă la temelia încrederii lor în exprimarea în limba engleză. Povestea a continuat