Hai la film! – „Lăutarii”
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 6 martie 2020Timp citire: 1,3 min

Distribuie

Marți, 10 martie 2020, de la ora 09.30, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă activitate din cadrul proiectului Hai la film!, la sediul Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Copou, Iaşi, iar miercuri, 11 martie 2020, de la ora 09.30, la sediul Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Bucium, Iaşi.

La manifestare vom viziona un scurt documentar despre viața lui Vasile Barbu Lăutaru și filmul „Lăutarii” în regia lui Emil Loteanu.

Filmul este o tragică poveste romantică despre muzicanții populari ai Moldovei – lăutarii. A fost premiat cu Premiul Scoica de Argint și cu Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián. Coloana sonoră a fost realizată de către Eugen Doga și a reprezentat testul de maturitate artistică a acestuia, muzica bazându-se pe specificul folclorului moldovenesc.

Filmele lui Emil Loteanu au devenit de-a lungul timpului etalon și legendă în cinematografia moldovenească, rusească, mondiale.

Criticul Tudor Caranfil a comentat acest film astfel: „Bogăția policromă a cântecului și dansului popular, generozitatea detaliului etnografic, ecoul baladei populare, cântecul bătrânesc cu dulceața versului lui Anton Pann, fac substanța filmului. Cineastul ni-i arată pe dezmoșteniții sorții bântuind stepele Bugeacului, disprețuiți și alungați, cei din urmă la spovedanie și țintirim, cei dintâi la nunți și la bucuria serbărilor populare”.

Reprezentanții bibliotecii vor expune beneficiile utilizării serviciilor Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași. Activitatea se va desfășura .

Articole similare

  • Biblioteca a fost, din nou, locul în care poveștile, jocul și prietenia s-au întâlnit într-o atmosferă plină de veselie și voie bună. În cadrul activității „Vară cu zâmbete și  culoare la bibliotecă”, desfășurată în cadrul Filialei „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”, miercuri 19 august 2026, copiii au petrecut timp de calitate împreună descoperind că biblioteca nu este doar un loc al cărților, ci și un spațiu în care se leagă prietenii și se creează amintiri frumoase. Cu mânuțe harnice si imaginație bogată au dat culoare unor planșe și

  • Marți, 18.08.2026, Filiala „Ion Creangă” a prins parfum de flori, zâmbete și imaginație! Împreună cu micii utilizatori, ne-am lăsat purtați într-o lume fermecată alături de „Lili, prințesa florilor”. Am citit, am descoperit personaje și aventuri pline de culoare. Cu multă imaginație, răbdare și voie bună, cei mici au realizat coșulețe vesele, pline cu flori colorate. Dacă v-am stârnit  curiozitatea, vă așteptăm marțea viitoare de la ora 10:00, la Filiala „Ion Creangă”, pentru a  descoperi împreună alte povești și personaje minunate!

  • Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi alături de Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași vă invită să desfășurăm joi, 27 august 2026 / ora 15.30-17.30 la sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin) o ultimă sesiune - atelier tematic de specialitate în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Proiectul își propune un spațiu ce integrează idei de jocuri, ateliere, consultanță, lectură și sport (biciclete, trotinete, role etc.) împreună cu metodele simple de a face mișcare în aer liber