Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 25 mai 2015Timp citire: 2,6 min

Distribuie

CITIZENS FORUM 0

Forumul Cetățenilor

My European City este un proiect inițiat de Asociaţia Graine d’Europe din Nantes (Franţa) împreună cu șase parteneri europeni (România, Polonia, Marea Britanie, Letonia, Spania, Malta), între care și Fundația „Iași – Capitală Culturală Europeană”.

My European City își propune să aducă Europa mai aproape de cetățenii din fiecare oraș și să-i facă să realizeze că Europa face parte din viața lor cotidiană.

Scopul proiectului este valorizarea dimensiunii europene a teritoriilor și descoperirea conexiunilor cu Europa prin identificarea culturilor și a identității comune.

În cadrul proiectului, Fundaţia “Iaşi – Capitală Culturală Europeană” va organiza Forumul Cetăţenilor în perioada 26-28 Mai 2015.

 Miercuri, 27 Mai 2015

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” din Iași, cu începere de la ora 10.00, partenerii noștri din Nantes (Franța), Jelgava (Letonia), Nottingham (UK), Szczecin (Polonia) și Arad vor prezenta scurte filme despre dimensiunea europeana a orașelor din care provin, despre programele și evenimentele organizate de instituțiile și ONG-urile pe care le reprezintă.

De la ora 11.00, profesorul Florin Cîntic va fi amfitrionul unei conferinței Activismul civic în contextul tensiunilor regionale din Ucraina și Republica Moldova, avându-i ca invitați pe Claude Karnoouh, Vasile Ernu și Florin Dîrdală.

La Sala Senatului a Universității „Al. I Cuza” din Iași, cu începere de la ora 15.00, partenerii noștri din Jelgava (Letonia) și Szczecin (Polonia) vor prezenta, într-un workshop lucrativ, modalități de atragere a fondurilor UE de către ONG-uri, căi de dezvoltare a voluntariatului și implicării sociale. În prezentarea proiectului Ciconia  – cooperare culturală transfrontalieră se va vorbi la obiect despre mobilitatea artiștilor în Europa și despre programe speciale dedicate acestora.

De la ora 16.30, tot în Sala Senatului, profesorii Alexandru Grădinaru și Gheorghe-Ilie Fârte vor susține conferința Către o identitate europeană: de la cetățenia civilă la cetățenia culturală. Promovarea dialogului între culturi, căi de rezolvare a dificultăților de comunicare în Europa, multilingvism și utopia unui limbaj comun, cuvinte care creează ierarhii, discrimare socială prin limbaj sunt printre temele care vor fi supuse analizei.

Joi, 28 Mai 2015

Cu începere de la ora 10.00, la Camera de Comerț și Industrie Iași, este programat un workshop cu tema Asistența socială comparată: România – UK – Franța.

Vor vorbi din partea municipalității ieșene Luminița Munteanu, director DAC, și Tudor Tudose, directorul căminului de bătrâni „Sf. Constantin și Elena”. Vor interveni Sharon Scaniglia, Principal Arts Officer la Museums and Galleries din Nottingham, și Mélanie Legrand, reprezentanta Stéréolux/Nantes, care vor prezenta publicului programe dedicate persoanelor aflate în azile și sub tratament.

De la ora 11.30,  Pauline Saint-Girons de la Graine d’Europe/Nantes, și Nora Groșan, de la Primăria Arad, vor vorbi despre Programe dedicate tinerilor, organizarea Zilei Europei, cooperarea transfrontalieră și înfrățirea orașelor. Vor fi prezentate proiectul Arad-Szeged: Patrimoniu cultural European  și proiectul  Arad-Pécs: Descoperă patrimoniul orașului înfrățit.

 

Articole similare

  • Vineri, 17 iulie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași  și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a desfășurat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Raluca Popa, consilier școlar Irina Agape și de ecolog Ramona Ciobanu au repetat caracteristicile stejarilor piramidali. Împreună cu studentul

  • O dim ineață obișnuită s-a transformat într-o incursiune în lumea tehnologiei și a viitorului pentru copii din diverse școli ieșene. Gazda acestui eveniment a fost American Corner Iași, un spațiu dedicat cunoașterii și inovației din cadrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”. Invitații speciali ai întâlnirii au fost câțiva dintre membrii echipei de robotică Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași (LIIS). Cu mult entuziasm și pregătiți să inspire noua generație, tinerii roboticieni au susținut o prezentare interactivă, susținută de un suport vizual PowerPoint captivant. Unul dintre

  • S-a dat startul distracției și tehnologiei la „Let’s build a robot”! Prima activitate din cadrul programului nostru de vară a adus la un loc multă curiozitate, zâmbete și codare! Sub îndrumarea plină de răbdare și profesionalism a domnului profesor Tudor Ezaru, micii exploratori au făcut primii pași în lumea fascinantă a tehnologiei. Activitatea a început cu o introducere interactivă, în care copiii au primit noțiunile de bază despre ce înseamnă programarea și cum gândește, de fapt, un computer. Momentul cel mai așteptat a fost, fără îndoială, întâlnirea cu