Festivalul Teodorenii 2025 – Ședință extraordinară a Asociației Literare „Păstorel” din Iași (ALPI)
Autor: Categorii: Festivalul Teodorenii, Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 10 decembrie 2025Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Joi, 11 decembrie 2025, de la ora 10.00, la Sala de Lectură (Sediul central al Bibliotecii, Bd. Ștefan cel Mare, Nr. 8-10) va avea loc Ședința extraordinară a Asociației Literare „Păstorel” din Iași (ALPI).

Din program:

  • Cuvinte şi cărţi: conferință susținută de prof. univ. dr. Constantin Dram;
  • Intervenții și lecturi din opera epigramiștilor și poeților contemporani, membri ai ALPI;
  • Lansarea volumului de interviuri Arca lui Păstorel, de Dumitru Șerban, apărut la Editura Asachiana a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași. Prezintă: Dan Nicolae Doboș și Dumitru Șerban.

În a doua duminică a fiecărei luni, în incinta sălii de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași se desfășoară ședința lunară a Asociației Literare „Păstorel” Iași, manifestare moderată de către scriitorul Mihai-Batog Bujeniță. În contextul acțiunii culturale, reprezentanții bibliotecii și-au propus realizarea unui proiect al dialogului cu membrii asociației, proiect reflectat în volumul de față. Concret, în interviurile surprinse în carte este surprinsă dragostea membrilor ALPI pentru epigramă, poezie, proză. Așadar, primul interlocutor al volumului, cel care ne spune povestea asociației, cu accent pe trăirile membrilor acesteia, este „comandorul cuvintelor”, așa cum îl numește autorul interviurilor chiar în titlul incursiunii în lumea tăcută a literelor.  Au mai răspuns invitației la dialog scriitorii Oana Frențescu, Victor Iosif, Vasile Larco, Ana Opran, Mihai Savin și medicul Cornelia Ursu, cea din urmă reflectând în firul narativ al dialogului împletirea medicinei cu dragostea pentru actul artistic. În speranța că acest proiect al dialogului va avea continuitate, vă invităm a citi și înțelege totodată poveștile, cu lumini și umbre, ale interlocutorilor pe care i-am amintit, scriitori în care sufletul vibrează prin răspunsurile la întrebările adresate atât despre actul cultural, dar mai ales despre emoția pe care acesta o creează cititorilor. (Dumitru Șerban)

Moderator: Mihai Batog-Bujeniță, președintele ALPI

Eveniment organizat în parteneriat cu Asociația Literară „Păstorel” din Iași (ALPI).

Articole similare

  • Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene  „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a  D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.

  • Vineri, 11.09.2026 elevii clasei a II-a A de la Școala „Otilia Cazimir”, îndrumați de doamna învățătoare Nechita Ana Maria, au bifat prima întâlnire cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Filiala „Ion Creangă”. Atmosfera primitoare și cărțile pregătite pentru lectură i-au cucerit pe deplin, purtându-i într-un univers magic al poveștilor, al descoperirii și al cunoașterii prin lectură.

  • Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui