Distribuie
Miercuri, 14 decembrie 2022, în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” a avut loc prezentarea volumului de interviuri „Tradiții. De la cotidian la ancestral”, de Dumitru Șerban, eveniment moderat de scriitorul Dan Doboș.
„Viața, un decor creionat de lumini și umbre, din contururi și estompări, din frânturi de poveste cu forme de suflet și sentimente în culori și forme; viața, un basm ce-și toarce firul și lumina blândă a lunii, încălzind iubirea cu razele de soare; viața, un puzzle în care așezi cu migală fiecare zi și o pui bine, ca nu cumva să fie ultima, ca nu care cumva să o strivească cineva și să o profaneze; viața, un drum în care presari tot ce sufletul, inima și mintea-ți cer… De aceea, tocmai de aceea, o viață întreagă căutăm, cercetăm, adunăm, veghem și lista poate continua, dar ce folos dacă, uneori, nu știm să o prețuim?
Ce ne aduce nou acest volum? O viață, viața unor oameni care au în comun frumosul, iubirea, autenticul, precum și dorința de a căuta „Marele frumos” și de a transmite generațiilor viitoare moștenirea adunată de la străbuni, din credințele arhaice, din datini și obiceiuri – mărcile identitare ale unui neam, păstrarea nealterată a identității, transmițând, prin cuvânt, zestrea neamului românesc.
Cuvântul e ziditor, încât are imprimată energia străbunilor, istoria neamului nostru. Cuvântul e aur, ziditor de suflete, e hrană, e comoara eminesciană, biciul arghezian, „șiragul de piatră rară”.
Acești oameni frumoși au în comun șlefuirea cuvântului, mânuirea lui în forme și culoare, picurând în suflete istorie, dragoste de obiceiuri și tradiții, iubire de neam, pictura neamului în tablouri unicat, cu pasiune și bucăți de suflet. Până la urmă aceasta este viața, iar marea întâlnire cu Creatorul presupune explicarea acestei vieți.
Să gustați lectura, să o savurați și să nu fiți egoiști, așa că e bine să o dați mai departe, pentru că toată lumea trebuie să știe și să cunoască faptul că suntem un popor desăvârșit.”
În cadrul aceluiași eveniment au fost prezentate numerele 16 și 17 ale „Revistei Asachiana”, editată de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.
Revista „Asachiana” – revistă de biblioteconomie şi de cercetări interdisciplinare este o publicație care cuprinde articole de specialitate, dar și referințe din zone mai largi, culturale. Rubricile consacrate ale revistei sunt „Teorie și practică biblioteconomică”, „Miscellanea”, „Opera deschisă”, iar articolele sunt semnate de universitari, doctoranzi, cercetători, profesori din învățământul preuniversitar, scriitori, publiciști și de personalul de specialitate din biblioteci publice, școlare și universitare.
Articole similare
Vacanța este mai frumoasă atunci când este însoțită de o carte bună. Miercuri, 15 iulie, în cadrul activității „Atelier de desen creativ”, copiii au descoperit bucuria lecturii. Aceștia au colorat și au lipit imagini inspirate din lumea poveștilor, având cartea în centrul atenției și transformând fiecare lucrare într-o expresie a imaginației și creativității lor. Prin lectură și activități creative, copiii au descoperit bucuria cărților, și-au pus imaginația la lucru și au petrecut împreună momente frumoase. Biblioteca rămâne un loc primitor, unde fiecare carte deschide o nouă aventură.
Nu-ți mai amintești titlul exact al romanului? Începea cu „Fata...” ori „Femeia...” sau, poate, „Soția...”? Nu-i nimic! La Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași regăsiți toate aceste variante și multe altele într-o expoziție de carte inedită. Sperăm să vă inspire să le împrumutați pentru vacanța de vară!
Miercuri, 15 iulie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația Art Civica și EducART, a desfășurat o nouă activitate din cadrul proiectului În vacanță comunic ludic. La aceste ateliere de vacanță ne implicăm pentru a crește gradul comunicării interumane fără vârstă. Astăzi, prin realizarea unor activități interactive, am recapitulat importanța cuvintelor: P.I.C.: Perseverență, Imaginație, Comunicare și am descoperit multiple posibilități de relaționare prin ludic, povești repovestite și voie bună. Întâlnirea a cuprins un moment de informare, cu privire la serviciile și programele Bibliotecii Județene, realizat de un

