Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 27 septembrie 2017Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” vă așteaptă vineri, 29 septembrie 2017, ora 20.00, la Sala de lectură, la „DeConectare” – teatru senzorial cu Trupa de Teatru Senzorial Labirint Introspect.

Astăzi e o planetă în care uităm adesea de unde am pornit și încotro ne îndreptăm. Astăzi emoțiile se risipesc pe garduri unde mai zac, din când în când, vorbe de duh. Astăzi intrăm în panică. Astăzi stresul se mănâncă mai ceva decât pastilele antirăceală. Astăzi ne-am dat sufletul televizorului. Astăzi îl caută pe ieri sau pe mâine și se cam ignoră pe sine.

Haideți să încheiem împreună un pact cu noi înșine, în care să căutăm să dezlegăm nodurile care ne sugrumă zilele. Haideți să punem stop du-te-vino-ului cotidian. Haideți să ne arătăm așa cum suntem, cu răbufnirile, tabu-urile și strigătele noastre interioare.

Voi cum v-ați manifestat astăzi?

Despre Introspect:

Trupa de Teatru Senzorial Labirint Introspect s-a născut din inițiativa adusă de Comunitatea Vie împreună cu Centrul de Resurse pentru Comunitate și Trupa Instinctiv de la Cluj-Napoca din dorința de a oferi experiența acestui tip de teatru experimental la Iași. Datorită feedback-ului impresionant primit în urma spectacolului Intrinsec organizat anul acesta la începutul lunii martie în Cafeneaua Meru, membrii Introspect s-au decis să continue șirul de manifestări alternative pentru comunitatea ieșeană. Conceptul redat prin această inițiativă provine de la creatorul teatrului senzorial labirint, Iwan Brioc din Țara Galilor. Tehnica a fost învățată, testată și adusă în țară printr-o serie de traininguri specializate la care au participat o parte din membrii trupei Introspect.

Participarea este gratuită, dar puteți face donații pentru susținerea artiștilor.

Evenimentul este inclus în programul ediției a VIII-a a campaniei naționale „Nocturna Bibliotecilor”.

Parteneri:

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Radio Hit, Comunitatea Vie, Trupa Idiot

Articole similare

  • În ziua de duminică, 14 IUNIE 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Babilonica, de Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2026; Cântul nopților de mai, de

  • Anul 2026 aduce în cadrul parteneriatului educațional internațional „Prietenie… pe o… sfoară…” - ediția a XIV-a, un nou și inedit povestitor: celebra scriitoare pentru copii, suedeza Astrid Lindgren, autoarea îndrăgitului personaj Pippi Longstocking („Pipi Șosețica). Tema ediției din acest an, aleasă de către colegii de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – inițiatorii acestui proiect, îndeamnă iubitorii de lectură să prețuiască prietenia, umorul, natura și să-și antreneze imaginația. Proiectul este dedicat promovării literaturii pentru copii și stimulării interesului pentru lectură, special în rândul celor mici, dar nu sunt excluși ceilalți

  • Cine spune că la bibliotecă se citește doar de pe hârtie? Sâmbătă, citim în stele! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași – Astroclubul „Lectura stelelor” scoate telescopul pe Pietonal, de „On The Moon Again 2026” În iulie 1969, milioane de oameni de pe toate continentele priveau cu emoție primii pași ai omului pe Lună, uniți de aceeași fascinație. Pe 20 iunie 2026, începând cu ora 19.00, avem ocazia să retrăim împreună acest entuziasm global, chiar în inima Iașului! Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Astroclubul Iași și Fundația Academică „Idei și Fapte