DECLARAȚIE DE IUBIRE, de Gabriel Liiceanu

Volumul a văzut lumina tiparului, în anul 2001, la Editura Humanitas din București.

Gabriel Liiceanu, autorul cărții, s-a născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea, fiind absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din cadrul Universității București. Din anul 1976 este doctor în filozofie al Universității București, iar între anii 1965-1975 îl găsim cercetător la Institutul de Filosofie. În perioada 1982-1984 este cercetător în cadrul Institutului de Istorie a Artei.

Cartea de față, după cum ne spune autorul, s-a născut „dintr-o idee simplă: fiecare om își alcătuiește de-a lungul vieții un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistența acestui edificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulți – pe care i-a preluat în el și pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, și împotriva cărora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a fost neputincios. Acești oameni puțini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o știm sau nu, stratul de protecție care ne ajută să trecem prin viață. Fiecare om face față la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viață), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur și simplu în viață. Dacă ura celorlalți – covârșitoare uneori -, invidia lor, mârșăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câțiva oameni pe care îi iubim până la capăt”.

Volumul este împărțit în capitolele: Sebastian, mon frère; „De pângărește mâna-mi sfânta-ți mână…”; Moartea lui Cioran; Provocarea lui Noica; Un profesor de neuitat: Henri Wald; Declarație de iubire; Portret de premiat hulit; Absența lui Horia Bernea; Jurnal pe marginea unei gropi comune, Dans cu o carte, părți în care este surprinsă iubirea autorului pentru oameni precum Monica și Virgil Ierunca, Constantin Noica, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Henri Wald, Andrei Pleșu sau Horia Bernea.

În paginile volumului găsim inserate fotografii cu protagoniștii despre care autorul ni-i prezintă în „dansul cărții”, un dans fermecător, care atrage, iar o dată ce ai deschis paginile acesteia și ai început lectura, nici că o poți lăsa din mână.

Pentru a vă convinge că merită să citiți volumul, din capitolul Dans cu o carte, pe scurt, relatăm răspunsul autorului la întrebarea – De ce citim?… „Justificarea igienică (Noica) – Pentru că nu numai trupul, ci și spiritul poate fi nespălat, cititul este un mijloc de a-ți face toaleta în ordinea spiritului. Cartea ca element central în igiena mentală. Spiritul are și el nevoie de o dietă; el arată după cum îl hrănești. Cum poți să te îndobitocești necitind” (p. 171).

Gabriel Liiceanu a mai scris: Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii; Încercare în politropia omului și a culturii; Jurnalul de la Păltiniș; Cearta cu filozofia; Apel către lichele; Despre limită; Itinerariile unei vieți: Emil Cioran – Apocalipsa după Cioran; Ușa interzisă (Jurnal); Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu – Chipuri ale răului în lumea de astăzi (ediție bilingvă, româno-spaniolă); Despre minciună; Despre ură; Despre seducție; Scrisori către fiul meu; Întâlnire cu un necunoscut; Fie-vă milă de noi! și alte texte civile; Nebunia de a gândi cu mintea ta; Așteptând o altă omenire și multe altele.