Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine!: Citim – modelăm cuvintele – evoluăm
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 17 februarie 2026Timp citire: 2,7 min

Distribuie

Joi, 19 februarie 2026, ora 11.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași va fi prezentă la Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași prin Centrul de Resurse pentru Familii unde beneficiarii (familiile cu copii) se vor bucura prin intermediul poveștilor, teatrului și artei lecturii în proiectul: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! (Lectura Intergenerațională Terapeutică) – ediția a IX-a.

Activitatea denumită: Citim – modelăm cuvintele – evoluăm va fi derulată împreună cu voluntarii și Teatrul Interactiv VESELICA coordonat de life-coach, Irina Olariu.

Evenimentul va avea format hibrid pentru că, după activitate vom posta informația sub forma enunțării unor link-uri cu înregistrările efectuate de la ceilalți voluntari, vom încărca albumele de desene și creații lucrate de copii, elevii și adulții-beneficiari pe această tematică.

Citim – modelăm cuvintele – evoluăm sugerează influența profundă a limbajului asupra copiilor, transformând cuvintele în instrumente educaționale sau emoționale. Copiii au nevoie să conștientizeze fiecare cuvânt și fiecare tonalitate a vocii pentru că, se modelează după chipul și asemănarea lor viitorul adult.

Studiile de specialitate ne conduc la câteva metode prin care educatorii și profesorii pot încuraja capacitatea creierului de a se adapta: elementele inedite (utilizarea unor metode ieșite din tipar pentru a introduce concepte noi cresc atenția elevilor și fac ideile să iasă în evidență din avalanșa de informații zilnice primite); învățarea multisenzorială implică toate simțurile (gust, miros, văz, auz și simț tactil) pentru a-i ajuta pe elevi să interacționeze în mai multe feluri cu ceea ce vor să învețe; învățarea prin joc (un mediu care încurajează explorarea și descoperirea prin joc, competiția și colaborarea); poveștile reprezintă un mod extraordinar de a-i ajuta pe elevi să înțeleagă cu adevărat conținutul unei lecții. Poveștile dau valoare procesului de învățare, ne fac să reflectăm asupra emoțiilor și lasă loc de manifestare fascinației cu care copiii privesc lumea; emoțiile sunt lipiciul care aduce împreună ideile și care le imprimă în memoria noastră; conexiunile vizuale și fizice fac învățarea accesibilă pentru elevi; segmentarea și organizarea informațiilor în categorii fac lecțiile mai ușor de înțeles și de asimilat.

Partenerii din acest proiect sunt: Centrele Sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială a Protecției Copilului (DGASPC) Iași, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Revis Hârlău, Școala Gimnazială Specială „Constantin PăunescuIași, Școala Gimnazială Specială Pașcani, jud. Iași, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași – Centrul de Resurse pentru Familii, Liceul Special „Moldova” Târgu Frumos, jud. Iași. În această ediție avem alături Teatro Blu Magic Iași și Teatrul Interactiv VESELICA Iași.

Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii și se implementează în perioada noiembrie 2025 – iunie 2026.

Articole similare

  • Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene  „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a  D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.

  • Vineri, 11.09.2026 elevii clasei a II-a A de la Școala „Otilia Cazimir”, îndrumați de doamna învățătoare Nechita Ana Maria, au bifat prima întâlnire cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Filiala „Ion Creangă”. Atmosfera primitoare și cărțile pregătite pentru lectură i-au cucerit pe deplin, purtându-i într-un univers magic al poveștilor, al descoperirii și al cunoașterii prin lectură.

  • Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui