Seria „Cireşarii”, apărută în 1956 la Editura „Cutezătorii”, se bucură de un real succes şi în zilele noastre pentru că spiritul de aventură, prietenia, solidaritatea reprezintă coordonatele fiecărei generaţii.
Fie că e vacanţă sau început de şcoală, fiecare cititor dornic de lectură bună se regăseşte în Victor, Ionel, Dan, Maria, Ursu, Tic, Lucia, Ţombi – personaje prezente în cele cinci volume.
Şi pentru că pe 12 martie 2018 se împlinesc 93 de ani de la naşterea sa, să nu uităm crezul său în legătură cu educaţia copiilor: „Să creştem copiii frumos. Să vadă frumosul în viaţă.”
Un adevăr care se repetă zi de zi.
Articole similare
Miercuri, 3 iunie 2026 ora 12.30, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași împreună cu Atelierele Interactive Veselica Iași vor fi în vizită la elevii claselor de gimnaziu de la Școala Gimnazială „Carmen Sylva” Iași. Activitatea vizează celebrarea Ziua Internațională a Copilului este o sărbătoare dedicată tuturor copiilor lumii. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. Anul acesta, 2026 sărbătorim 36 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului. Însă, în România, Ziua Copilului, este sărbătorită
Dulcea mea copilărie, te rog deschide-mi poarta spre cunoaștere, înțelepciune și multe împliniri! Aceasta a fost deviza elevilor claselor I și a III-a, coord. prof. înv. prim. Frenț Lăcrămioara, Răduc Nona – Colegiul Național Octav Băncilă Iași, care prin intermediul culorilor au zugrăvit frumusețea sufletului de copil! De la fereastra copilăriei se aud voci de bucurie: La mulți ani! Expoziția de lucrări plastice va fi deschisă publicului larg în perioada 1-15 iunie 2026 la Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași – Compartimentul Împrumut Carte pentru Copii și Adolescenți.
Sam este o suedeză de 28 de ani, lipsită de griji și haotică. În cursul unui stagiu la Londra, în timpul celor trei luni de vară, se îndrăgostește de Lucas, un bărbat pe care l-a cunoscut în adolescență. Lucas, 27 de ani, sensibil și calm, încearcă să pășească în lumea adulților, străduindu-se să-și pună ordine în viață. Datorită lui Sam, Lucas reușește să uite pentru o vreme de propriile griji. Însă realitatea poate fi evitată doar o perioadă, iar Sam și Lucas știu ca relația lor nu are cum să









