În data de 30 septembrie 2013, la Librăria Cărtureşti din Complex Palas Iaşi a avut loc conferinţa de presă pentru lansarea Săptămânii naţionale de prevenire a criminalităţii, ediţia a VIII-a (30 septembrie – 04 octombrie 2013). La eveniment au participat reprezentanţi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, directori şi bibliotecari din şcolile ieşene, reprezentanţi ai ONG-urilor partenere în proiect şi ai mass-mediei locale.
În parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” Iaşi va derula în această săptămână trei dezbateri informative de prevenire, destinate elevilor din şcolile şi liceele din municipiul Iaşi sub genericul: Siguranţa TA contează!
Scopul acestui demers educativ comun îl reprezintă creşterea gradului de informare şi dezvoltare a unui comportament antivictimal şi antiinfracţional în rândul populaţiei şcolare în perspectiva integrării tinerilor cu o cultură civică responsabilă în societatea românească.
La sediul central al Bibliotecii “Gh. Asachi” vor avea loc două dezbateri adresate elevilor legate de aspecte ale infracţionalităţii, precum şi de conturarea unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale la nivel local şi european (miercuri, 2 octombrie, ora 11,00: „Corectitudine şi atitudine” – Reguli de bază pentru copii şi festivitatea de premiere a concursului „Poliţist pentru o zi!”; joi, 3 octombrie, ora 12,00: „Siguranţa MEA contează!”).
În aceeaşi tematică se înscrie şi dezbaterea programată vineri, 4 octombrie, ora 12,00 la Centrul Multicultural Multifuncțional pentru Vârsta a III-a, unde va avea loc dezbaterea „Seniorii şi siguranţa personală”, având ca subiect aspecte ce vizează siguranţa casei, a bunurilor personale şi siguranţa rutieră.
Partenerii proiectului sunt: Şcoala Gimnazială “Ion Neculce” Iaşi, Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii “Gheorghe Mârzescu” Iaşi, Liceul Pedagogic “Vasile Lupu” Iaşi, Liceul Tehnologic “Petre Poni” Iaşi, A.E.D.D. Iaşi – Centrul de Informare Europe Direct Iaşi, Asociaţia Alternative Sociale Iaşi, Salvaţi Copiii România – Filiala Iaşi, precum şi mass-media ieşeană (TVR Iaşi, Agenţia de presă InfoApollonia, Iaşi TV Life, Tele M).
Articole similare
În 22 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC) Iași a lansat un nou proiect de vacanță: Atelierele de Lectură și Educație Muzeală în cadrul proiectului: „Biblio-Vacanța și Muzeele Iașului”. Două instituții de cultură - biblioteca și muzeul - un spațiu al lecturii și educației muzeale cu sprijinul partenerilor noștri ce revitalizează și intensifică conduita educațională a copiilor prezenți din CSS Sf. Stelian Case de tip familial Nicolae, Pașcani din cadrul
Stimați utilizatori, Vineri, 24 iulie 2026, începând cu ora 13:00 programul cu publicul la sediul central al Bibliotecii va fi sistat pentru realizarea dezinsecției spațiilor.
Sâmbătă, 25 iulie 2026, începând cu ora 11.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași și Crucea Roșie Română, Filiala Iași desfășoară o nouă activitate din cadrul proiectului Tradițiile Iașului de această dată cu titlul Sărbătoarea de Sfântul Ilie – Sfârșit de vară – Credințe, obiceiuri, îndeletniciri practice! Doamna Angela Paveliuc Olariu, importantă personalitate a etnografiei contemporane, a cărei lucrări științifice au fost dedicate culturii, cercetării și păstrării identității tradiționale a Moldovei ne va vorbi despre Sărbătoarea Sfântului Ilie, din data de 20 iulie, care


