În ziua de vineri, 23 mai 2025, începând cu ora 10, în comuna Victoria, județul Iași, s-a desfășurat Concursul Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” (creație literară, plastică și caligrafie). Competiția s-a aflat la ediția a X-a. Manifestarea s-a desfășurat în incinta Căminului Cultural din localitatea Victoria. Organizatori ai concursului au fost reprezentanții Școlii Profesionale „Ionel Teodoreanu” din localitate în parteneriat cu cei ai administrației locale.
Manifestarea de zilele trecute s-a desfășurat sub egida Inspectoratului Școlar Județean Iași. Parteneri ai acțiunii culturale au fost Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași.
Evenimentul a fost moderat de către doamna Monica Olaru, profesor de limba și literatura română, director al Școlii Profesionale „Ionel Teodoreanu” din Comuna Victoria, Iași.
Elevii participanți au fost împărțiți în echipe care au purtat nume cu trimitere personajele din creația scriitorului Ionel Teodoreanu. Concret, au fost următoarele echipe: Colegii lui Dănuț, Nepoții lui Moș Gheorghe, Elevele Monicăi, Teodorenii, Prietenii Olguțăi.
Echipele au răspuns la întrebări specifice care au fost în strânsă legătură cu opera scriitorului Ionel Teodoreanu. Probele de concurs au fost următoarele: viața scriitorului, activitatea literară, recunoaște chipul scriitorului, recunoaște fragmentul, copilăria în literatură, micul Teodoreanu, respectiv literatura și educația plastică.
Concursul a reunit școli din Republica Moldova, din Iași și din jurul comunei Victoria.
Așadar, au participat școlile: Gimnaziul Mănoilești, satul Mănoilești, Raionul Ungheni, Republica Moldova; Liceul Teoretic Sculeni, Raionul Ungheni, Republica Moldova; Şcoala Gimnazială „B. P. Haşdeu” Iaşi; Școala Gimnazială „Vasile Conta” Iași; Școala Gimnazială Vânători și Școala Gimnazială Popricani, ambele din comuna Popricani, județul Iași.
Obiectivele concursului au fost promovarea literaturii, artei și sportului, toate acestea contribuind la dezvoltarea personalității elevilor care au fost premiați cu sprijinul Primăriei Victoria, reprezentată de către domnul Daniel Crețu, edilul șef al comunei.
La eveniment au fost prezente foste cadre didactice ale școlii: doamna profesor de limba și literatura română, Eugenia Belaus; doamna educatoare Lidia Bordeianu și domnul profesor de matematică Nemțeanu Gheorghe.
Dascălii amintiți au primit din partea reprezentanților Școlii Profesionale „Ionel Teodoreanu” diplome de onoare prin intermediul cărora a fost recunoscută „activitatea desfășurată cu dăruire, pasiune și profesionalism” pe tărâmul educației în comuna Victoria.
Cu prilejul ediției a X-a a Concursului Județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu”, reprezentanții cele două biblioteci din Iași (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”), partenere ale evenimentului, au primit diplome jubiliare „pentru implicarea, creativitatea și sensibilitatea artistică evidențiate în cei zece ani de participare la concurs, care a celebrat copilăria și universul literar al lui Ionel Teodoreanu”.
Echipele câștigătoare au fost: Colegii lui Dănuț (Premiul I); Nepoții lui Moș Gheorghe (Premiul al II-lea); Elevele Monicăi (Premiul al III-lea); Teodorenii (Mențiune) și Prietenii Olguței (Mențiune).
Text și foto: Dumitru ȘERBAN
Articole similare
Ursul și Ursulețul se pregătesc pentru lungul lor somn de iarnă. Dar Ursulețul este îngrijorat: dacă vor rămâne fără vise în timpul marelui somn? Așa începe o mare aventură, în care un ursuleț pornește în lumea largă, în căutare de vise. De la îndrăgitul autor Michael Rosen și ilustratorul nominalizat la Medalia Carnegie, Daniel Egnéus, o poveste uimitoare despre speranță, reziliență și visele care ne susțin. Mai multe despre carte - https://bjiasi.ebibliophil.ro/mon/marea-visare-n55xv9km/
Marți, 23 iunie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, corp A, a organizat primele ore din proiectul Simfonia culorilor - Atelier de vacanță. Elevii coordonați de prof. Irina Frunză și bibliotecar Simona Cuzic au participat la o întâlnire cu serviciile de bibliotecă, cu lectura, desenul, cartea și jocul. Alături de studenta: Cristina Jari, de la UNAGE – DPPD, coordonată de lector univ. dr. Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi, au descifrat tainele
Marți, 23 iunie 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, corp B, a organizat a doua zi din cadrul proiectului: Carte, joc și desen – Ateliere de vacanță. Elevii coordonați de prof. înv. primar Corina Lavric, prof. logoped Irina Manolache, prof. Elena Miron și prof. înv. primar Anca Anghel au participat la demararea acestui proiect și la prima activitate din cadrul acestuia și au făcut cunoștință cu serviciile de




















