Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 23 octombrie 2015Timp citire: 2,3 min

Distribuie

afis-concurs-desene

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași lansează concursul de desene dedicat scrierilor lui Ionel Teodoreanu, manifestare inclusă în cadrul Festivalului „Teodorenii”. Concursul se adresează exclusiv elevilor din ciclul gimnazial și liceal din județul Iași și cuprinde două secțiuni:

  1. Gimnaziu: desene inspirate din volumul În casa bunicilor;
  2. Liceu: desene inspirate din volumul La Medeleni.

Lucrările vor fi executate pe foi de bloc de desen A3 (30 x 42 cm), tehnica de execuție fiind la alegere (acuarelă, peniță, creion, pastel). Vor fi luate în considerare doar lucrările de unic autor, fiecare participant putând concura cu maximum două lucrări. Nerespectarea acestor condiții va conduce la respingerea lor.

Lucrările vor fi depuse până la data de 24 noiembrie 2015, ora 16.00, la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8, Galeriile comerciale, mezanin).

Câştigătorii vor fi desemnați de un juriu de specialitate, care va puncta calitatea execuției și originalitatea. Pentru fiecare dintre cele două secțiuni se vor acorda următoarele premii: Premiul I: 500 lei, Premiul II: 400 lei, Premiul III: 300 lei. Lucrările premiate devin proprietatea Bibliotecii Județene. Se vor mai acorda mențiuni constând în pachete de cărți.

Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 27 noiembrie 2015, ora 11.00, la Sala de lectură a Bibliotecii.

Informații suplimentare puteți obține pe adresa de e-mail: programe@bjiasi.ro.

Festivalul „Teodorenii” este o manifestare complexă ce se va desfăşura pe parcursul a trei zile (25, 26 şi 27 noiembrie 2015) organizată de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iași în parteneriat cu instituţii reprezentative din domeniul cultural şi educaţional. Scopul festivalului este celebrarea contribuției deosebite a celor doi frați Teodoreanu, Ionel și Păstorel, la viața culturală ieșeană, concomitent cu punerea în valoare a genurilor literare în care au excelat cei doi și a modului „moldovenesc” de viață descris în opera lor. Pe parcursul celor trei zile vor avea loc dezbateri, spectacole de teatru, concursuri de creație plastică și literară pentru elevi, concurs de conserve tradiționale moldovenești, întâlniri ale scriitorilor invitați cu liceeni, expoziții tematice, prima ediție a Convenției Editorilor, Creatorilor și Traducătorilor de Ficțiune de Gen, ateliere profesionale în domeniul biblioteconomiei și un maraton epigramistic. Aceste manifestări vor aduce în faţa publicului universitari, scriitori, bibliotecari, traducători, editori, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali. Toate acţiunile din festival vizează publicul tânăr şi foarte tânăr, în primul rând, alături de care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de artă.

Articole similare

  • Vineri, 19 iunie 2026, de la ora 10.00, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții, Facultatea de Horticultură și Liceul Tehnologic „Petru Poni” organizează o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Om, mediu, alimentație, sănătate” – Final de proiect – laboratoare de studiu. Elevii de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași coordonați de prof. Ersilia Coșbuc, prof. de mediu Oana Plavan, vor participa la o întâlnire cu  laboratoarele Universității de Științele Vieții și cărțile / STAS-urile utilizate pentru determinări fizico – chimice, sau pentru studiu în

  • În ziua de duminică, 14 iunie 2026, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă ședință culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI). Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță. Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: Arca lui Păstorel, Vol. I, interviuri, de Dumitru ȘERBAN, volum care a văzut lumina tiparului în anul 2025 la Editura Asachiana (Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, Iași); Babilonica, de Mihai Batog-Bujeniță, Editura PIM, Iași, 2026; Cântul nopților de mai, de

  • Anul 2026 aduce în cadrul parteneriatului educațional internațional „Prietenie… pe o… sfoară…” - ediția a XIV-a, un nou și inedit povestitor: celebra scriitoare pentru copii, suedeza Astrid Lindgren, autoarea îndrăgitului personaj Pippi Longstocking („Pipi Șosețica). Tema ediției din acest an, aleasă de către colegii de la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov – inițiatorii acestui proiect, îndeamnă iubitorii de lectură să prețuiască prietenia, umorul, natura și să-și antreneze imaginația. Proiectul este dedicat promovării literaturii pentru copii și stimulării interesului pentru lectură, special în rândul celor mici, dar nu sunt excluși ceilalți