Concurs de cultură generală: „Marea Neagră”
Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 11 februarie 2020Timp citire: 2,9 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și ApaVital SA Iași organizează duminică, 22 martie 2020, de la ora 10.00, la Sala de lectură de la sediul central (Bd.Ștefan cel Mare nr. 8-10), ediția a VI-a a concursului de cultură generală dedicat Zilei Mondiale a Apei. Tema ediției din acest an este Marea Neagră.

Concursul se adresează exclusiv elevilor din ciclul liceal (clasele IX-XII). Se pot înscrie și pot participa echipe din unitățile de învățământ preuniversitar din toată regiunea Moldovei, inclusiv Republica Moldova, formate din câte trei elevi (care pot fi și din clase diferite), coordonați de un profesor. O unitate de învățământ nu poate participa cu mai mult de un echipaj.

Concursul constă în două probe:

un test grilă cu întrebări din tematica următoare: state riverane, orașe de coastă, mari evenimente istorice, mari bătălii, personalități istorice și culturale, scriitori și pictori.

Bibliografie:

  • Charles King, Marea Neagră. O istorie;
  • Ștefan Andreescu, Din istoria Mării Negre;
  • Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră;
  • Enciclopedii, Dicționare
  • Opere literare (Ovidiu, Vintilă Horia, Mihai Eminescu) și artistice (Ivan Aivazovski, Nicolae Vermont, Nicolae Grigorescu ș.a.) despre Marea Neagră.

elaborarea unui eseu de 300 de cuvinte pe o temă la prima vedere.

Intenția de participare și numele elevilor din componența echipajelor se comunică prin e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro, până la data de 20 martie 2020. Aceeași adresă de e-mail vă stă la dispoziție și pentru alte informații.

Premiile pentru ocupanții primelor trei locuri în ordinea punctajului obținut sunt în bani și sunt acordate de  ApaVital SA Iași (fondul total de premiere este de 6.600 lei):

  • Locul I: fond de premiere 3.000 lei: 3 (1.000 lei/ participant).
  • Locul II: fond de premiere 2.100 lei: 3 (700 lei/ participant).
  • Locul III: fond de premiere 1.500 lei: 3 (500 lei/ participant).

Pentru ocupanții clasați pe următoarele locuri  se vor acorda premii constând în obiecte și materiale promoționale. Profesorii coordonatori vor primi, de asemenea, obiecte din partea ApaVital.

Participanții înscriși în concurs sunt rugați să aibă asupra lor cartea de identitate în ziua concursului pentru a putea intra în posesia premiilor.

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual pe 22 martie și are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Este o zi în care reflectăm asupra importanței apei în viața noastră de zi cu zi, cât și să ne amintim de cei care nu dispun de resurse adecvate de apă potabilă. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993. Tema acestui an, „Apa și schimbările climatice”, explorează modul în care apa și schimbările climatice sunt indisolubil legate.

Prin înscrierea la acest concurs sunt de acord să fiu contactat, la datele de contact comunicate pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro, pentru a fi informat exclusiv cu privire la acest concurs. Înțeleg că pot cunoaște condițiile de prelucrare a datelor personale disponibile pe https://bjiasi.ro/protectia-datelor-personale/. Înțeleg că mă pot adresa oricând Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” pentru retragerea consimțământului dat.

Articole similare

  • Vineri, 14 august 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat activitatea Arbori seculari în vară – Traseul I. Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași a vorbit despre arborii seculari de pe acest traseu și despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi. Reprezentanta bibliotecii a prezentat oferta de carte a Bibliotecii Județene pentru cei mai mici dintre cititori. Mulțumim participanților pentru atenție și implicare!

  • Joi, 13 august 2026, la Biblioteca Județeană „Gh.Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți, s-a desfășurat un nou atelier de lectură în cadrul proiectului „Creștem cu fiecare poveste”, proiect al Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, realizat în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași. Am descoperit împreună povestea „Pițigoiul”, de Veronica Iani și Eliza Maria Cloțea, citită de Maria Bodale de la Departamentul Pro Vita, o poveste care ne-a ajutat să vorbim despre prietenie, grijă față de celălalt și renunțarea la egoism. Povestea ne-a arătat cât

  • Joi, 13 august 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași, cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și școala de vară EduCart, a organizat o ultima întâlnire din cadrul proiectului: O carte și un arbore secular – Fotografia de vacanță. Elevii, coordonați de coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof . înv. primar Raluca Popa, prof. înv. primar Denisa Pintilie și consilier școlar Irina