Sâmbătă, 13 februarie, începând cu orele 10.00, la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, va avea loc activitatea „Citesc și Creez!”, prima din cadrul ediției cu numărul 2 a proiectului „(Citesc!)n bibliotecă – mă ajută voluntarii!” Partenerii bibliotecii la realizarea acestei ediții sunt: ing. dr. Roxana Anghel de la Universitatea de Științe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, studenta Coviţă Lenuş de la Universitatea de arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de arte vizuale şi design, voluntari ai Asociației HIMAWARI și studenți ai Facultății de Psihologie și Științe ale Educației.
Beneficiarii proiectului sunt elevii din familii defavorizate de la Școala „Ion Neculce” din Iași, coordonați de consilierul educativ Marilena Spiridon Bîrsan și bibliotecara Simona Cuzic. În cadrul activităților prevăzute, elevii vor vizita biblioteca, vor învăța să devină utilizatorii acesteia și își vor întregi educația prin lectură. Având ca sursă de inspirație subiectele citite, elevii vor realiza, alături de voluntarii noștri, machete în tehnica origami.
Această primă activitate va fi o sesiune de instruire pentru demararea proiectului.
Proiectul „(Citesc!)n bibliotecă – mă ajută voluntarii!” se desfășoară în cadrul programului „Voluntar@BJIași” al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, care își propune să formeze un nucleu de voluntari de toate vârstele care să se implice, alături de bibliotecari, în activități destinate comunității cât și încurajarea voluntariatului.
Articole similare
11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să
Autorul rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei cunoscută ca vârsta de aur a literaturii ruse. Considerat „omul care a trăit mai multe vieți” datorită transformărilor radicale prin care a trecut de-a lungul celor 82 de ani de viață, s-a „manifestat” și ca eseist, dramaturg și reformator în domeniul educației. Operele sale „Război și pace” și „Anna Karenina” au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice, estetice, religioase, propovăduite de-a lungul
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,



