Distribuie
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în colaborare cu Asociația „Om Nou, Conștiință Nouă”- OMNOCON, vă invită duminică, 18 decembrie 2016, începând cu orele 12.00, la conferința: „ Acceptarea, iertarea și bucuria – Trei Daruri Magice”, susținută de Raluca Rusu – consilier pentru dezvoltare personală.
Tot în cadrul acestui eveniment avem și un invitat special, domnul inginer Florin Gheorghiță care ne va prezenta o tematică specială, intitulată ”Suflete și îngeri”. Totodată veți avea oportunitatea de a primi un autograf din partea distinsului cercetător. Florin Gheorghiță a publicat mai multe volume despre fenomene din realitatea înconjurătoare aflate la limita cunoașterii umane, care s-au bucurat de un mare succes în rândul cititorilor. De același autor la Editura Polirom: Karma și taina reîncarnării, Dezvăluiri din invizibil, Marile taine ale omenirii, Strania energie a gândirii, Straniile inteligențe invizibile.
Lumea mea a fost rotundă și marină
La un moment dat a devenit colțuroasă.
Lumea mea a fost caldă și maternă
Apoi a devenit aspră și critică.
Lumea mea a fost o mângâiere
Într-un moment a devenit mânioasă.
Am venit să iubesc și să mă bucur!
Pe drum, cu fiecare pas, învăț să judec mai puțin, să iert și să fiu eu!
Pruncul vine pe lume cu o moștenire de la părinții și neamul său. Această moștenire se mărește pe parcursul copilăriei cu ceea ce părinții îi oferă în mod voit, dar și involuntar, inconștient chiar.
Copilul privește figurile parentale ca pe niște zei a-tot-puternici și se „hrănește”, în mod inconștient, cu tot ce vine de la părinți. Încet-încet bagajul copilului se mărește, în el aflându-se ceea ce-i spun părinții, felul în care aceștia se comportă cu el, atitudinile lor și chiar gândurile și trăirile lor nerostite. Tot în mod inconștient, copilul primește tot ce vine de la părinți ca indiscutabil adevăr.
Aceste moșteniri îl cresc pe adultul ce va fi să fie.
Moștenirea noastră emoțională este felul în care am fost tratați în trecut, în copilărie și, mai mult, felul în care ne-a făcut să ne simțim acel tratament. Cu toții ducem în spate o astfel de moștenire și este important pentru noi să devenim conștienți de conținutul ei, deoarece ne influențează în mod esențial relațiile și calitatea vieții.
Ajungem într-o vreme când ne simțim speriați, răniți, limitați, descurajați, distanți, singuri, neînțeleși, nesusținuți, aproape de renunțare sau de eșec… Acesta este un moment potrivit pentru a căuta în bagajele noastre și a aduce în conștient ce conținut ne ține pe loc sau mai mult, ne trage înapoi din calea succesului și a bucuriei.
Ne întâlnim într-o zi de duminică, în apropierea Crăciunului să căutăm fiecare în bagajul său și să hotărâm ce facem cu ceea ce am găsit.
Ne oferim daruri magice: acceptare, iertare și bucurie așa cum sufletul nostru tânjește de vreme multă.
Proiectul BiblioZen se adresează tuturor membrilor comunităţii interesaţi de informaţii din zona curentelor spirituale contemporane şi se desfăşoară sub forma întâlnirior lunare cu diverse teme din zona practicilor şi sistemelor spirituale, ale dezvoltării şi armonizării personalităţii. Iniţiat în noiembrie 2013, proiectul se află la a patra ediţie şi este coordonat de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” şi psihologul Luminiţa Dana Leonte, Vice-preşedintele Asociaţiei OMNOCON – „Om Nou, Conştiinţă Nouă”.
Vă aşteptăm duminică, 18 decembrie 2016, la orele 12.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi“ Iaşi, Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, Nr. 8-10.
Participarea este gratuită. Pentru o mai bună organizare a evenimentului vă rugăm să vă înscrieți completând formularul din linkul de mai jos:
http://evolutieintegrativa.ro/acceptarea-iertarea-si-bucuria-3-daruri-magice/
Articole similare
Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui
11 Septembrie a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră recentă. Este momentul în care Statele Unite au declanșat Războiul împotriva terorii. Consecințele acestuia au fost conflictele din Afganistan și Irak, dar și apariția Statului Islamic. Terorismul a început, din păcate, să facă parte din viața noastră, mai ales în țările vestice. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre Atentatele din 11 septembrie, dar și despre istoria terorismului, în general. Sperăm să învățăm din greșelile trecutului și să
Uneori, o poveste începe înainte de a deschide cartea. Poate porni de la un titlu misterios, de la o imagine de pe copertă sau pur și simplu de la o întrebare care își face loc în imaginația unui copil. Pornind de la această idee, elevii clasei a IV-a F de la Școala ”Otilia Cazimir„ au răspuns cu entuziasm provocării lansate de doamna învățătoare și au transformat primele impresii despre o carte într-un exercițiu de creativitate. Fără să cunoască povestea din paginile ei, copiii au fost invitați să privească atent coperta


