Luni, 8 mai 2017, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași desfășoară o nouă manifestare din cadrul programului „Biblioteca pentru toți” – „Carte, Tineret, Libertate”, care va avea loc la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași.
Vom discuta despre Ziua Națională a Tineretului (2 mai), Ziua Mondială a Presei Libere (3 mai), Ziua Mondială a Râsului (7 mai), Ziua Europei, Ziua Independenţei României şi a Sfârşitului celui de-al doilea Război Mondial (9 mai), prezentate în carte și presă.
Elevii de liceu sunt coordonați de profesor Vasilica Serghie și bibliotecar Rădița Zbanț.
Reprezentanții bibliotecii vor aduce în prim plan volumele și publicațiile din colecțiile bibliotecii care prezintă aceste teme.
Biblioteca pentru toți este programul care are ca scop promovarea serviciilor bibliotecii în rândul elevilor școlari și preșcolari din toate instituțiile de învățământ ieșene.