Autor: Categorii: Sediul centralUltima actualizare: 9 mai 2017Timp citire: 3,1 min

Distribuie

 

Pentru al treilea an consecutiv, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” este partener cultural al Târgului de carte Librex. Ajuns la cea de a XXV-a ediție, Librex este un eveniment apreciat atât de expozanţi, cât şi de cititori. Astfel, în intervalul 10 – 14 mai, așteptăm publicul la evenimentele organizate cu această ocazie, care vor avea loc la sediul central al Bibliotecii Județene (Galeriile comerciale, Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, mezanin), la Filiala „Ion Creangă” (Casa Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 34) și la standul amenajat la Palas Mall, Atrium, Nivel 0.

Miercuri, 10 mai 2017, începând cu ora 14.00, la Compartimentul American Corner se celebrează 100 de ani de la nașterea președintelui american John F. Kennedy. În cadrul clubului de lectură Bridges between Generations vor avea loc discuții pe marginea cărții lui David Burner, John F. Kenenedy and a New Generation. Clubul de lectură Bridges between Generations se desfășoară cu sprijinul elevilor voluntari de la Colegiul Naţional Iași, coordonaţi de profesor Anda Boţoiu.

Tot miercuri, începând cu ora 17.00, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola nr. 34) are loc Clubul de lectură „Să citim împreună”. Cartea aleasă este „Copacul minciunilor” de Frances Hardinge, iar întâlnirea este moderată de prof. dr. Gabriela Petrache (Colegiul Național Iași). Activitatea este organizată în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Inspectoratul Școlar Județean Iași, la inițiativa conf. univ. dr. Emanuela Ilie.

Joi, 11 mai 2017, de la ora 16.30, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor) conferința-dezbatere „Există o literatură pentru adolescenți?”, susținută de lect. univ. dr. Livia Iacob de la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Adolescența este o perioadă dificilă pentru majoritatea tinerilor. Există cărți dedicate adolescenților? Au cărțile un rol decisiv în modelarea copilului în trecerea lui spre adolescență? Cine ne sunt autorii? Cine stabilește și, mai ales cum stabilește, cartea potrivită vârstei? Sunt întrebări la care vom căuta un răspuns în cadrul acestei dezbateri.

Pe tot parcursul celor cinci zile (10 – 14 mai), între orele 10.00 – 22.00, vă așteptăm la standul Bibliotecii Județene amplasat în Palas Mall, Atrium, Nivel 0, unde puteți afla informații despre oferta culturală sau vă puteți face permis de intrare la bibliotecă GRATUIT. De asemenea, prin activitatea de BookCrossing, publicul are ocazia de a-și înnoi lecturile, preluând o carte de la stand și lăsând alta în schimb.

Tot în această săptămână, în perioada 11-14 mai 2017, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” este prezentă și la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret de la Chișinău. Evenimentul este la cea de a XXI-a ediție, este organizat de Secţia Naţională din Republica Moldova a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret (IBBY), Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” și alte instituții din Republica Moldova și reunește edituri din Republica Moldova, România (cinci edituri sunt din Iași), Ucraina, Rusia, China, Ungaria, Franța, Germania, Polonia și Lituania, care își vor prezenta activitatea în domeniul cărţii pentru copii şi tineret, al publicaţiilor de referinţă, manualelor şi cărţilor din bibliografia şcolară.

Cu această ocazie, Biblioteca Județeană Iași are oportunitatea de a promova atât oferta culturală, cât și moștenirea istorico-culturală a Iașului.

Articole similare

  • Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași va lansa pentru luna iulie și august 2026 proiectul Cutia magică a poveștilor – Veselica în vacanță la preșcolarii din Iași. Proiectul cu specific de vacanță vizează dezvoltarea personalităţii copiilor, vizând latura nonformală a educaţiei, prin stimularea inteligenţei lingvistice şi emoţionale, a abilităţilor de rezolvare a problemelor, îmbogăţirea vocabularului, stimularea încrederii de a exprima liber trăiri şi emoţii, stimularea imaginaţiei specifice vârstei (personaje preferate din cărți, păpuși și costume © Atelierele Interactive Veselica), într-un mediu plăcut şi lipsit de constrângeri. Invitata specială a copiilor este

  • Sâmbătă, 25 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Asociația „Prietenii Bârnovei” Iași și Crucea Roșie Română, Filiala Iași a desfășurat o nouă activitate din cadrul proiectului Tradițiile Iașului de această dată cu titlul  Sărbătoarea de Sfântul Ilie – Sfârșit de vară – Credințe, obiceiuri, îndeletniciri practice! Doamna Angela Paveliuc Olariu, importantă personalitate a etnografiei contemporane, a vorbit despre Sărbătoarea Sfântului Ilie, din data de 20 iulie, care în același timp marchează și începutul sfârșitului verii, despre credințele, obiceiurile și îndeletnicirile practice care încununează aceste zile și

  • Vineri, 24 iulie 2026, Biblioteca  Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a desfășurat activitatea de final din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Deoarece la întâlnirea din data de 17 iulie 2026 nu am lecturat despre arborii seculari și pentru a rememora cele aflate și a fixa în memoria copiilor cele acumulate la acest atelier, în