Distribuie
24 mai: Ziua Europeană a Parcurilor
Miercuri, 24 mai 2017, ora 10.00, la sediul ApaVital Iași va avea loc prezentarea finală din cadrul proiectului „Biblioteca arborilor”, inițiat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, la care vor participa elevi de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” (profil „Resurse naturale și protecția mediului”), care au fost implicați în prima fază a proiectului, cea de identificare și inscripționare a speciilor de arbori și arbuști din Parcul dendrologic din Copou, aflat în custodia operatorului ieșean de apă. De asemenea, vor fi prezenți reprezentanți din partea Agenției de Protecție a Mediului Iași și a Universității de Științe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi. Ziua nu a fost aleasă întâmplător, 24 mai a fost declarată, din 1998, „Ziua Europeană a Parcurilor”.
Marinela Bucătaru, studentă la Facultatea de Horticultură, va prezenta modelul peisagistic al viitorului Parc dendrologic ApaVital și modalitățile de protejare a mediului înconjurător prin dezvoltarea unor locuri de recreere. Ampla lucrare de proiectare peisagistică a fost realizată sub coordonarea cadrelor universitare: Șef lucrări dr. Tatiana Sandu și ing. dr. Roxana Mihaela Anghel.
Proiectul „Biblioteca arborilor” a fost demarat în luna mai a anului 2015, având ca scop cunoașterea diversităţii taxonomice şi ecologice, cât și monitorizarea speciilor existente în Parcul dendrologic din Copou, aflat în custodia ApaVital, activitățile constând în identificarea speciilor de arbori și arbuști, prima etapă fiind finalizată cu inscripționarea și montarea plăcuțelor identificatoare cu denumirile respectivelor specii.
„Biblioteca arborilor” se desfășoară în cadrul proiectului Intersecții al Bibliotecii Județene Iași, care valorifică suprapunerea dintre literatură și diferitele ramuri ale științei.
Articole similare
În perioada 12 - 14 iunie 2026, a avut loc a-XIIIa ediție a festivalului „Șotron. Festivalul copilăriei”, dedicat copiilor și tinerilor din zona Moldovei, eveniment organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în grădina Muzeului „Vasile Pogor”, desfășurat sub tema „Comunitate și prietenie – cum construim reziliență împreună!”. La acest eveniment Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a participat cu mai multe ateliere puse sub semnul comunicării, al jocului cu sens și învățături, al colaborării prin care putem depăși provocările. La finalul acestei ediții mulțumim pentru colaborarea la atelierele: „Lectură,
Data de 15 iunie 1889 rămâne o zi tristă pentru cultura română. Este ziua când marele poet Mihai Eminescu trece în nemurire, desăvârșindu-și mitul. Dacă în timpul vieții poetul nu a beneficiat de o recunoaștere bine meritată, odată cu trecerea în neființă mitul eminescian capătă amploare națională. Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași a pregătit o expoziție de carte despre viața marelui poet Mihai Eminescu. Vă așteptăm la sediul central să împrumutați câteva dintre cărțile propuse!
Duminică, 14 iunie 2026, între orele 15.00 și 18.00 a avut loc atelierul: „Tradiții, povești și snoave” care s-a desfășurat cu sprijinul Asociației „Prietenii Bărnovei”, unde am ascultat povești, snoave și am învățat să scoatem modele tradiționale pe foaie matematică pentru a înlătura prin lucru manual, comunicare și ascultare orice ecou negativ al vreunei reziliențe. O modalitate tradițională de a demonstra o vorbă românească din bătrâni: „Cele bune să se adune, cele rele să se spele, că ce nu te doboară, te întărește!”. Doamna Mona Conachi, președinta Asociației „Prietenii Bărnovei”


