Distribuie
Joi 29 august 2019, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a desfășurat ultimul „Atelier de autocunoaștere…prin joacă”. Partenerul în acest proiect este Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces), coordonatori: Nicoleta Emacu și Adrian Mârzac împreună cu copiii-beneficiari ai Asociației cu rol de animatori culturali.
Participanții acestei sesiuni de joacă au fost publicul-cititor al bibliotecii și copii-beneficiari ai Centrului de Servicii Sociale „C. A. Rosetti” din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (însoțiți de Maricica Penelea și Andreea Heisu).
Jocul este indispensabil dezvoltării şi educării copilului. Este o activitate importantă în viaţa copiilor în special, dar şi a adulţilor pentru că, în anumite circumstanţe ale vieţii şi adulţii se joacă. Iar realitatea ar fi mult mai greu de suportat dacă oamenii nu s-ar juca. Pentru copil, jocul reprezintă ocazia de a învăţa să cunoască lumea care îl înconjoară şi de asemenea, de a învăţa să se cunoască pe el însuşi, evoluând în ritm propriu. Copilul se joacă: imitând, inventând, construind, înțelegând și învățând. Jocul este limbajul copilului, iar jucăriile sunt cuvintele lui.
Spațiul Bibliotecii Județene Iași a fost din nou spațiul jocului – activităților voluntare și spontane, ce produce bucurie, plăcere. Există o strânsă interdependență între evenimentele de la începutul procesului de învățare a copilului și succesele/insuccesele din viitoarea activitate educațională.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și de operațiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a corpului. Elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziție funcțională, de veselie și de bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii.
Mulțumim tuturor participanților/colaboratorilor și trupei de teatru DIFAINII din cadrul Asociației ROIS Iași pentru inventivitatea și creativitatea reprizelor de…joacă cu publicul bibliotecii publice!
Articole similare
Luni, 24 august 2026, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași, cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Asociația „Prietenii Bârnovei” și școala de vară EduCart, prezintă ALBUMUL DE VACANȚĂ 2026, online al proiectului: O carte și un arbore secular – Fotografia de vacanță. Mulțumim partenerilor și colaboratorilor noștri, copiilor și mai ales voluntarei, masterand Alexandra Tiron, de la UNAGE-DPPD, pentru coordonarea activităților și realizarea suportului foto
În 19 august 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC) Iași s-au reîntâlnit pentru o nouă activitate în proiectul: Atelierele de Lectură și Educație Muzeală - „Biblio-Vacanța Copiilor și Muzeele Iașului” la Muzeul “Mihai Eminescu”. Tinerii participanți (din CTF Târgu Frumos Petru Rareș 23, CTF Tineretului 1 și 2 din Târgu Frumos și CTF Petru Rareș 2 din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași (DGASPC) au fost, astfel,
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi alături de Asociaţia REALSPORTS Iași și Asociația Club Sportiv Happy Sports Iași vă invită să desfășurăm joi, 27 august 2026 / ora 15.30-17.30 la sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin) o ultimă sesiune - atelier tematic de specialitate în cadrul proiectului „SPORT pe 2 ROȚI și LECTURA de VACANȚĂ ”. Proiectul își propune un spațiu ce integrează idei de jocuri, ateliere, consultanță, lectură și sport (biciclete, trotinete, role etc.) împreună cu metodele simple de a face mișcare în aer liber

