Asociația Literară „Păstorel” Iași – ședința lunară (13 aprilie 2025)
Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 13 aprilie 2025Timp citire: 1,9 min

Distribuie

În ziua de duminică, 13 aprilie 2025, la Iași, începând cu ora 10, în sala de lectură a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, s-a desfășurat o nouă manifestare culturală a Asociației Literare „Păstorel” (ALPI).

Evenimentul a fost moderat de către scriitorul și comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniță.

Manifestarea culturală a fost deschisă printr-o reprezentație de magie făcută de către Magicianul Nicolas (Neculai Ocheană, scriitor), moment inedit care a stârnit aplauze din partea celor prezenți.

În programul evenimentului au fost prezentate ultimele apariții editoriale ale membrilor asociației și nu numai.

Imediat după toate acestea, am asistat la un recital de epigrame, poezii și proză.

Recitalul a fost susținut de către reprezentanții Asociației Literare „Păstorel” Iași (ALPI).

Concret, s-a făcut vorbire despre cărțile: „Grigore Vieru” – „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”, Ediția a XIII-a, 2025, ediție îngrijită de către Anca Elena CĂLIN, carte care a văzut lumina tiparului, anul acesta, la Editura Ro.cart din București (editată sub egida Societății Culturale Apollon-România și a Academiei Internaționale de Literatură și Artă); Elogiu durerii, de Iulian Buta, cu o prefață semnată de către preot paroh/dr. Constantin Ciobanu; Semnul de pe stâlpul porții (epigrame tematice), de Vasile Larco (Editura 24 ore, Iași, 2025); Cărăruie către cer, de Coroja Emilia (Editura PIM, Iași, 2020), cu o prefață intitulată Un talent ce încălzește sufletul cititorilor, semnată de către Corina Matei Gherman; Dezgolirea sufletului de trup, de Ion Anton (Editura PIM, Iași, 2020), cu o prefață de scriitorul Adrian Dinu Rachiru și o postafață de Ion Popescu-Brădiceni; Constelația iubirii, Ediția a IV-a, Editura Cervantes, București, 2025.

În programul ședinței ALPI din ziua de duminică, 13 Aprilie 2025, s-a făcut vorbire și despre periodicul: „Iașul cultural”, Anul III, Nr. 1(9), ianuarie-martie 2025.

Asociația Literară „Păstorel” – ALPI – este un grup format din oameni de artă și cultură, oameni inimoși și cu simțul umorului. Președintele Asociației este domnul comandor Mihai Batog-Bujeniță. Scopul asociației vizează promovarea valorilor culturale, ale umorului literar de cea mai bună calitate, exprimat în poezie, epigramă sau proză.

TEXT și FOTO: Dumitru ȘERBAN

Articole similare

  • În cadrul Bibliotecii de vacanță 2026, la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași va avea loc un Atelier de colaje, coordonat de dna Otilia Luca,  în perioada 9 iulie – 27 august 2026. Întâlnirile vor avea loc în zilele de 9, 23, 30 iulie; 6, 13, 20, 27 august, ora 10. Vă aşteptăm!

  • Stimaţi cititori, În perioada 29 iunie – 6 septembrie 2026, programul de lucru cu publicul va fi de luni până vineri: 9.00 – 17.00. Sâmbăta, duminica, sărbătorile legale: închis.

  • În cadrul Bibliotecii de vacanță 2026, la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași va avea loc un Curs de caligrafie, coordonat de dl. profesor V. Zahorneanu,  în perioada 29 iunie – 3 iulie 2026. 29 iunie 2026: Expoziție temporară „Muzeu de caligrafie” (documente, instrumente de scris, manuale și caiete de caligrafie etc.) secolele IXX – XX, durata 2-3 ore, începând cu ora 10. 30 iunie 2026: Joc didactic dedicat (durata – o oră). 1 iulie 2026: Realizarea unui condei din pană de gâscă ( durata 1-1,5 ore).