„Ascetica”, de Nikos Kazantzakis

ASCETICA. SALVATORES DEI a apărut, în versiune românească de Alexandra Medrea-Danciu, în anul 1993 la Editura CLUSIUM din Cluj-Napoca.

Despre volum, traducătoarea, în Cuvântul înainte, susține: Insațiabil vizionar, impunând o viziune interioară tragic și patetică, Nikos Kazantzakis ne transmite prin intermediul Asceticii un mesaj de libertate, de credință și fervoare: „Sufletul omului e flacără, o pasăre de foc care zboară de pe o creangă pe alta, de pe un creștet pe altul țipând: Nu mai pot, focul nu mă poate mistui și nimic și nimeni nu mă poate stinge!”. Omul primește moștenirea spirituală a străbunilor săi, lumina și întunericul purtate de aceștia în suflet. Dar omul este dator să depășească vechea moștenire, creându-se pe sine după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Numai astfel Dumnezeu poate fi salvat.

Cartea (93 p.) este ușor de citit, pe parcursul acesteia simțindu-se influența lui Nietzsche, fiind structurată astfel: Prolog; Pregătirea (Cea dintâi Datorie; a doua Datorie; A treia Datorie); Marșul (Cel dintâi Pas: EUL; Al doilea Pas: NEAMUL; Al treilea Pas: UMANITATEA; Al patrulea Pas: PĂMÂNTUL); Viziunea; Acțiunea (Raportul dintre Dumnezeu și Om; Raportul dintre OM și Om; Raportul dintre Om și Natură) și Tăcerea.

Este de ajuns ca din Marșul, mai exact din Al doilea Pas: NEAMUL, să cităm, pe scurt, pentru a înțelege rolul „Asceticii” în viața noastră, ca trecători prin această lume: „STRIGĂTUL NU E AL TĂU. Cel ce vorbește nu ești tu, ci strămoși fără de număr își spun dorul prin inima ta.

Morții nu zac în pământ. S-au făcut păsări, pomi, aer. Stai la umbra lor, te îndopi cu carnea lor, tragi în piept răsuflarea lor. S-au prefăcut în gânduri și în patimi, de ei atârnă voința și faptele tale.

Generațiile viitoare nu se află departe, într-un timp nedeterminat, ci trăiesc, își duc dorul și faptele în coapsele și în inima ta.

În clipa luminoasă în care îți porți pașii pe pământ, cea dintâi datorie, lărgindu-ți eul, este să trăiești marșul fără de sfârșit, deopotrivă cel văzut și cel nevăzut, al ființei tale” (p. 40).

Kazantzakis s-a născut la 18 februarie 1883, la Heraklion în Grecia și s-a stins la 26 octombrie 1957, în Freiburg im Breisgau, RFG. De-a lungul vieții sale a scris – poeme, romane, eseuri și cărți de călătorii, fiind unul dintre cei mai importanți și traduși scriitori greci din secolul XX. Nikos Kazantzakis a devenit cunoscut, în anul 1964, atunci când a fost lansat filmul Zorba Grecul, bazat pe romanul cu același nume, roman scris de acesta.

Nikos Kazantzakis a mai scris: Ophis Kai Krino (Șarpe și crin); Însemnări de călătorie din U.R.S.S.; Toda Raba; Odiseea; Însemnări de călătorie din Japonia și China; Însemnări de călătorie din Anglia; Trilogia lui Prometeu; Libertate sau moarte. Căpitanul Michales; Hristos răstignit a doua oară; Sodoma și Gomora; Ultima ispită și altele.