Joi, 17 iulie 2025, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a organizat activitatea Arbori seculari în vară – traseul al III-lea.
Elevii, profesorii și părinții au participat la traseul al III-lea. Ei au beneficiat de o scurtă prezentarea a serviciilor pe care le oferă biblioteca județeană tuturor membrilor comunității.
Reprezentanta Direcției Județene de Mediu Iași, a vorbit despre arborii seculari de pe acest traseu care începe la stejarul din laterala unei cofetării din Copou de lângă Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Iași, coboară pe strada Lascăr Catargi unde putem observa arborele de plută chinezesc, stejarii din curtea Colegiului Național „Mihail Eminescu”, castan comestibil, stejari care se observă coborând pe strada Nicolae Bălcescu și se termină la aliniamentul de 18 arbori de Tisa din fața Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.
Mulțumim tuturor participanților pentru implicare!
Articole similare
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat
Festivalul Familiei 2026, aflat la cea de-a VI-a ediție, desfășurat în Parcul Expoziției, este un eveniment organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita, care anul acesta a invitat Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași și partenerii: Asociația „ArtCivica”, UNAGE – Facultatea de Teatru și ANMAP – DJM Iași să desfășoare următoarele ateliere și activități gratuite pentru copii, părinți și bunici, între orele 11.00 și 15.00: „Laboratorul de idei și vise” – atelier de comunicare folosind tehnici ludice, comunicare sinceră între membrii familiei și membrii comunității, Asociația „ArtCivica”: workshop interactiv, UNAGE –
Începând cu 7 septembrie 2026 începe noul an școlar. Biblioteca Județeană „Gh. Asachiˮ Iași - Compartimentul Împrumut carte pentru Copii și Adolescenți vă propune o trecere în revistă a acestui subiect cu ajutorul cărților și poate cineva ar găsi răspunsul la întrebarea din titlul expoziției. Le urăm copiilor să meargă la școală cu zâmbet pe chip și în suflet! Să descopere informațiile și subiectele cele mai interesante și să caute răspunsul și în cărți.











