Autor: Categorii: Sediul central, Ştiri şi evenimenteUltima actualizare: 2 septembrie 2024Timp citire: 1,7 min

Distribuie

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită sâmbătă, 14 septembrie 2024, începând cu ora 19:00, în zona pietonală de pe Bd. Ștefan cel Mare (în fața Primăriei Municipiului Iași), la un eveniment inedit dedicat explorării Universului și a frumuseții cerului, organizat cu ocazia Nopții Internaționale a Observării Lunii (International Observe the Moon Night).

Evenimentul, care se va desfășura sub genericul  10 telescoape pe Lună, aduce alături 10 astrocluburi înființate în biblioteci publice din județul Iași și oferă ocazia de a interacționa cu astronomi amatori pasionați și de a afla mai multe despre universul fascinant în care trăim și care ne vor fi îndrumători în această fascinantă călătorie. Începând cu orele 19 și până spre miezul nopții, vor putea fi observate, în afara Lunii, și alte corpuri cerești, precum planeta Saturn și planeta Jupiter.

 

Observațiile se vor face prin 10 telescoape, care permit observarea detaliată a Lunii, aflate în dotarea astrocluburilor „Casiopeea” din Ceplenița, „Lyra” din Șipote, „Sagittarius” din Belcești, „Perseus” din Deleni, „Andromeda” din Erbiceni, „Phoenix” din Popricani, „Aquarius” din Ciurea, „Telescopium” din Țigănași, „Pegas” din Cotnari, Astroclubul Iași și Astroclubul „Lectura stelelor” al Bibliotecii Județene Iași.

Cinci dintre cluburile de astronomie enumerate aparțin bibliotecilor beneficiare ale proiectului „Constelația bibliotecilor”, cofinanțat de AFCN și Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” în anul 2019, respectiv bibliotecile din comunele Șipote, Belcești, Deleni, Ceplenița, Erbiceni, iar alte patru sunt ale bibliotecilor care au obținut finanțare de la Fundația Comunitară Iași (Cotnari, Ciurea, Popricani și Țigănași).

 

Reușita evenimentului depinde de condițiile meteorologice și în cazul în care ele nu vor fi favorabile și cerul nu va fi senin, observațiile astronomice vor fi amânate pentru o altă dată care va fi anunțată ulterior.

Participarea este gratuită și deschisă tuturor.

Vă așteptăm cu entuziasm la Noaptea Internațională a Observării Lunii – un eveniment inițiat de NASA!

Articole similare

  • Fă cunoștinţă cu Mog, pisica preferată a tuturor, în această minunată serie de cărticele pentru copii mici. Judith Kerr (1923-2019) s-a născut la Berlin, într-o familie de evrei germani. Judith este o scriitoare bine-cunoscută în lumea cărților ilustrate pentru copii, cele mai îndrăgite fiind poveștile cu Mog și Tigrul care a venit la ceai, un bestseller care continuă să fie citit, ediție după ediție, de peste cincizeci de ani. În 2012, Judith a fost decorată cu Ordinul Imperiului Britanic, iar în 2019 a câștigat premiul British Book pentru ilustratorul anului. Mai multe despre carte -

  • Vineri, 17 aprilie 2026, de la orele 10.00 și 11.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Liceul Teoretic „Ion Neculce” Iași, va desfășura noi activități, dedicate copiilor Sărbători Pascale. Elevii claselor primare, coordonați de prof. religie Elena Miron, prof. înv. primar Corina Lavric și prof. înv. primar Anca Anghel, vor participa la două întâlniri în care vom descoperi cărți legate de Sărbătorile Pascale, despre alte sărbători celebrate în apropierea Sfintelor Paști, vom citi și vom afla despre acestea date mai puțin cunoscute. Aceste ateliere vor avea loc la școala

  • „Tinerii muzicieni se formează nu numai prin interacțiunea cu profesorii, ci și cu publicul, astfel își probează aptitudinile și se autocunosc.” Mihai Cosmei   Muzicologul Mihail Cozmei (10 octombrie 1931, Huși -12 aprilie 2026, Iași) profesor universitar, rector al ai Universității Naționale de Arte "G. Enescu" din Iași, scriitor, publicist. Și-a dedicat întreaga viață studiului, cercetării și promovării artei sonore, formând generații de muzicieni și contribuind la dezvoltarea muzicologiei în România. Parcursul său intelectual, consolidat prin studii la Conservatorul din București și prin stagii de specializare la Moscova și Roma,