Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 25, însoțiți de doamna educatoare Pocneț Monica, au venit în data de 06.05.2022, în vizită la Filiala „Mihail Sadoveanu” pentru a se familiariza cu fondul de carte pe care aceasta îl oferă micilor săi utilizatori.
Copiii au admirat cu o deosebită atenţie rafturile pline de cărţi cu povești și poezii, enciclopediile bogat colorate, cu tematica lor variată şi interesantă. Deoarece marea lor majoritate au venit pentru prima dată la o bibliotecă, doamna bibliotecară le-a explicat care sunt condițiile de împrumut, pentru cât timp se împrumută, grija cu care trebuie tratată cartea pentru a se păstra în stare bună.
La finalul vizitei ei au ieșit din bibliotecă satisfăcuți, bucuroşi de cele văzute şi auzite acolo, promiţând că vor reveni pentru a împrumuta cărți.
Articole similare
Vineri, 29 mai 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții, Facultatea de Horticultură și Liceul Tehnologic „Petru Poni” a organizat o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Om, mediu, alimentație, sănătate” – Analiza apei și a murăturilor. Elevii de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iași coordonați de prof. Ersilia Coșbuc, prof. de mediu Oana Plăvan, au participat la o întâlnire cu instrumentele de laborator și cărțile utilizate pentru determinări fizico - chimice elementare ale calității apei necesară realizării murăturilor, a proprietăților soluțiilor de sare iodată,
Fiecare carte deschide o lume nouă, iar fiecare poveste aprinde imaginația. Filiala ,,Ateneu” a Bibliotecii Județene ,,Gh. Asachi” Iași vă invită să descoperiți lumea minunată a poveștilor, unde bucuria cititului, aventura cunoașterii și magia copilăriei prind viață la fiecare pagină. Dragi copii, vă dorim o copilărie plină de zâmbete, vise și povești frumoase! La mulți ani de 1 Iunie!
Stimaţi cititori, Luni, 1 iunie 2026 (sărbătoare legală), Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (sediul central şi filialele) este închisă. Vă aşteptăm începând de marţi, 2 iunie 2026.










