Distribuie
Miercuri, 21 decembrie 2016, ora 11,00 Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași vă invită la o activitate inedită în preajma sărbătorilor de iarnă în cadrul proiectului „Prevenirea victimizării persoanelor vârstnice” adresat seniorilor de pe raza cartierului Tătărași.
Proiectul se derulează în parteneriat cu polițiștii de proximitate din cadrul Secţia 4 Poliţie Iaşi – Poliția Municipiului Iași (Inspectoratul de Poliție Județean Iași) alături de ceilalți parteneri (Universitatea „Al. I. Cuza” Iași-Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Asociația E-team Psychology, Direcția de Asistență Comunitară Iași, Școala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” Iași, Grădinița și Școala Primară „Atelier”).
Evenimentul din 21 decembrie continuă seria activităţilor de pregătire anti-victimală din cadrul proiectului “Prevenirea victimizării persoanelor vârstnice” inițiat de polițiștii de proximitate din cadrul Secţia 4 Poliţie Iaşi, ce are ca scop principal creşterea gradului de informare a persoanelor vârstnice cu privire la modul de relaţionare cu persoanele străine şi la creşterea gradului de siguranţă personală a acestora atunci când sunt la domiciliu sau în spaţiile publice.
Vă așteptăm la Grădiniţa şi Şcoala Primară Atelier Iaşi la o activitate de informare şi întrajutorare la care vor participa persoane în vârstă care domiciliază în zona Tătăraşi. În cadrul acestui eveniment poliţiştii vor transmite mesaje în scopul prevenirii înşelăciunilor prin metoda “accidentul” şi a furturilor. După prezentarea acestui set de informații privind metodele preventive vom expune și mijloace alternative pentru petrecerea timpului liber alături de bogăția cunoștințelor din cărți. De asemenea, elevii şi cadrele didactice din cadrul Şcolii Gimnaziale “Gh. I . Brătianu” Iaşi şi ai Grădiniţei şi Şcolii Primare Atelier Iaşi vor prezenta un program artistic cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Elevii celor două unităţi de învăţământ şi părinţii acestora vor oferi cadouri vârstnicilor.
Articole similare
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează concurs de promovare internă în funcția contractuală vacantă de conducere – Director adjunct economic, gradul II, studii superioare, pe durată nedeterminată, normă întreagă – 8 ore/zi, cu proba scrisă în data de 05.10.2026 și proba interviu în data de 09.10.2026. Anunț concurs post DIRECTOR ADJUNCT ECONOMIC Formular de înscriere - post DIRECTOR ADJUNCT ECONOMIC FIȘĂ
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și


