În data de 13 martie, în cadrul programului Biblioteca și comunitatea, preșcolarii de la grupa mare Românașii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16 Iași, însoțiți de doamnele educatoare, au participat la o sesiune de lectura de carte, menită să-i ajute să înțeleagă mai bine tainele credinței. Activitatea s-a desfașurat la Filiala „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași și a avut ca scop familiarizarea copiilor cu învațăturile creștine, înt-un mod accesibil vârstei lor, sprijinind astfel dezvoltarea lor spirituală. Preșcolarii au răsfoit cărțile din bibliotecă și din expoziția organizată cu tema ,,Învățături creștine pentru cei mici”. Ei au venit pregătiți cu desene cu temă religioasă și au prezentat și o mică scenetă.
La plecare micuții au promis ca vor reveni împreună cu părinții pentru a se înscrie la bibliotecă.
Articole similare
Joi, 20 august 2026, a avut loc cea de-a șasea întâlnire din cadrul „Atelierului de Colaje”, organizat la Filiala „Vasile Alecsandri” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”. Participanții au lăsat gândurile, ideile și stările să prindă formă și culoare, dând frâu liber creativității. Cu bucurie, hărnicie și imaginație, fiecare a transformat o simplă coală într-un mic univers personal, plin de culoare și emoție. A fost un atelier cu voie bună, inspirație și, bineînțeles, puțină foame la final, dar și cu multă dorință de a duce lucrările la bun sfârșit. Ne apropiem
Biblioteca a fost, din nou, locul în care poveștile, jocul și prietenia s-au întâlnit într-o atmosferă plină de veselie și voie bună. În cadrul activității „Vară cu zâmbete și culoare la bibliotecă”, desfășurată în cadrul Filialei „Mihail Sadoveanu” a Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”, miercuri 19 august 2026, copiii au petrecut timp de calitate împreună descoperind că biblioteca nu este doar un loc al cărților, ci și un spațiu în care se leagă prietenii și se creează amintiri frumoase. Cu mânuțe harnice si imaginație bogată au dat culoare unor planșe și
Marți, 18.08.2026, Filiala „Ion Creangă” a prins parfum de flori, zâmbete și imaginație! Împreună cu micii utilizatori, ne-am lăsat purtați într-o lume fermecată alături de „Lili, prințesa florilor”. Am citit, am descoperit personaje și aventuri pline de culoare. Cu multă imaginație, răbdare și voie bună, cei mici au realizat coșulețe vesele, pline cu flori colorate. Dacă v-am stârnit curiozitatea, vă așteptăm marțea viitoare de la ora 10:00, la Filiala „Ion Creangă”, pentru a descoperi împreună alte povești și personaje minunate!










