Miercuri 22 iulie, în cadrul activităților dedicate „Clubului de vacanță”, cu tema „Dorințe de vacanță”, copiii și-au imaginat locul în care și-ar dori să călătorească și să îl redea prin desen și pictură.Vacanța de vis este acel timp în care fiecare zi aduce bucurie, aventură și momente de neuitat. Fie că este petrecută la mare, la munte sau într-un loc plin de natură, vacanța înseamnă relaxare, descoperire și voie bună.
Folosind culori vii și multă imaginație, ei au creat peisaje spectaculoase, plaje însorite, păduri, animale sau orice element care face parte din vacanța lor ideală. Prin astfel de activități, copiii își pot dezvolta creativitatea, își îmbunătățesc abilitățile artistice și învață să picteze într-un mediu relaxat și prietenos. La final, fiecare lucrare devine o poveste despre visuri, bucurie și frumusețea copilăriei, iar împreună formează o expoziție plină de culoare și inspirație.
Articole similare
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează concurs de promovare internă în funcția contractuală vacantă de conducere – Director adjunct economic, gradul II, studii superioare, pe durată nedeterminată, normă întreagă – 8 ore/zi, cu proba scrisă în data de 05.10.2026 și proba interviu în data de 09.10.2026. Anunț concurs post DIRECTOR ADJUNCT ECONOMIC Formular de înscriere - post DIRECTOR ADJUNCT ECONOMIC FIȘĂ
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și











