Miercuri, 30 aprilie, grupa de preșcolari „Albinuțele”, de la Grădinița P.P. nr.16, însoțiți de d-na profesor educator Valicu Liliana, au pășit pentru prima data în lumea magică a bibliotecii, plini de emoție și curiozitate. Copiii au descoperit că biblioteca este un loc minunat de povești, aventuri și personaje care prind viață în paginile cărților. Activitatea s-a desfășurat sub tema „Cartea este o comoară” iar cei mici au descoperit că asemenea unei comori, cartea ascunde în ea lumi minunate și lecții prețioase. Preșcolarii, cu mare bucurie, au răsfoit cărțile pregătite de doamnele bibliotecare, mulți dintre ei dorind să le împrumute, promițând că se vor întoarce însoțiți de părinți. Micuții au fost fascinați de cărțile cu imagini tridimensionale „Isprăvile lui Pânzel” și „Cartea micului vrăjitor” unde personajele par să iasă din pagină iar bagheta vrajită și prafurile magice așteaptă un descântec să-și împlinescă vrăjile.
Vizita s-a încheiat cu recitarea unor poezii, pregătite de către micuți și cu multă veselie. Această experiență i-a învățat pe cei mici că lectura nu este doar o activitate educativă, ci și o poartă spre imaginație, curaj și cunoaștere. Cartea rămâne, cu adevărat, o comoară de neprețuit.
Articole similare
Joi, 10 septembrie 2026, de la orele 10.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași va organiza întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. Delia Macsimiuc și prof. înv. primar Doina Scutaru, vor vizita filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, vor asculta și vor citi poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui nou început de an școlar. Activitatea se încadrează
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a răspuns invitației la Festivalul Familiei, ediția a VI-a organizat de Arhiepiscopia Iașilor prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu susținerea Doxologia, Radio Trinitas, Viva FM, NOIR Coffee Roasters, Promer Group, Magazia Morăriței, Madre Pizza cu maia și OnLeaf. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași felicită organizatorii pentru un eveniment plin de culoare și o atmosferă primitoare și interactivă cu publicul participant. Orele după-amiezii au trecut repede și frumos cu toți cei prezenți,
A treia parte din seria DEMON. În noaptea cu lună nouă, demonii atacă în forță, hotărâți să îi ucidă pe cei doi bărbați care pot deveni Izbăvitorul, cel despre care profețiile spun că îi va distruge odată pentru totdeauna. Arlen Barles, cunoscut acum drept Omul Pictat, poate înfrunta orice demon, iar oamenii obișnuiți îl urmează peste tot și văd în el Izbăvitorul. Însă calea lui este una periculoasă și alături de el rămâne doar neînfricata Renna Tanner, ea însăși în pericol să cadă pradă puterilor magiei demonice. Ahmann Jardir a transformat


