6 februarie 2018, o zi deosebită deoarece, un poet călător fără vârstă, a poposit pentru două ore la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene Gh. Asachi din Iaşi şi ne-a întrebat tandru şi elegant: „TU CE-AI FĂCUT ASTĂZI?”.
Este titlul noii cărţi a distinsului autor, apărută la Editura Alexandria Publishing House, în noiembrie 2017 şi lansată cu bucurie, aseară.
A intrat în mijlocul nostru aşa cum obişnuieşte:
„Tăcut îmi fac loc prin mulţime,
Fără să am pretenţii să ştiu ce clipă vine,
Iar dacă am o rugă, ce mi se-ascunde-n gând,
Vă rog pe dumneavoastră:
– Lăsaţi-mă să cânt!”
Pasionat al muzicii folk, muzele au fost darnice cu OVIDIU SCRIDON, înzestrându-l cu armonia dintre vers şi cânt, dăruindu-i o voce caldă ce cântă/şi încântă despre iubire şi dor, despre cele mai profunde simţiri ale sufletului uman. Melodioasele sale versuri au fost recitate şi de publicul bibliotecii noastre într-o armonie activă de dăruire sufletească.
„Ne-a spus frumos”…despre dorul său, despre copilărie şi vise, despre oameni şi viaţă. Spirit liber, – aşa cum se autoproclamă cantautorul – a împărţit cu noi „Acest Timp” şi ne-a relatat cum „Într-o zi”, ne vom regăsi ca „Între prieteni”…
Cu o invitaţie deschisă de a reveni la Iaşi pentru noi lansări de carte şi concerte folk, avem promisiunea/certitudine că îl vom revedea curând… chiar dacă aşa cum afirmă o frumoasă poezie a sa:
„Drumul spre casă e drumul cel mai greu,
Drumul spre casă e preferatul meu.”
Mulțumim, Ovidiu Scridon!
Articole similare
Astăzi, 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor și Ziua Bibliotecarului, am avut bucuria de a primi în vizită o grupă minunată de preșcolari la Filila „Ion Creangă” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”. Cu mult entuziasm și curiozitate, cei mici au pășit în lumea fascinantă a cărților, au ascultat povești și au descoperit magia lecturii într-un cadru prietenos și primitor. Într-o zi atât de specială, dedicată cărților și celor care le păstrează vii, ne bucurăm să contribuim la formarea primelor legături dintre copii și lectură.
În data de 02.04.2026, a fost derulată activitatea „Colțul siguranței digitale în bibliotecă”, în cadrul proiectului „LibHub 2.0 – Biblioteci incluzive pentru comunități diverse”, având ca obiectiv conștientizarea riscurilor asociate mediului online și dezvoltarea unor comportamente responsabile în utilizarea internetului. Pe parcursul întâlnirii, împreună cu participanții, am creat un spațiu special pentru informare, educație și sprijin în utilizarea responsabilă a tehnologiei. Într-o lume tot mai conectată, siguranța online devine esențială pentru toate vârstele. Prin această inițiativă, ne propunem să oferim utilizatorilor acces la resurse utile și activități interactive care să îi
Astăzi, 03.04.2026, Filiala „ Ion Creangă” a devenit un spațiu al descoperirii și al curiozității, găzduind o activitate specială dedicată elevilor clasei a IX-a E de la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” dornici să pătrundă în culisele unei lumi fascinante: cea a cărților. Participanții au avut ocazia să descopere tainele meseriei de bibliotecar, înțelegând rolul esențial pe care acesta îl are în organizarea, păstrarea și promovarea fondului de carte. De asemenea, le-au fost prezentate serviciile variate oferite de bibliotecă – de la împrumutul de carte și accesul la resurse digitale, până













