Biblioteca de Prim Ajutor
Autor: Categorii: Filiala „Ion Creangă”Ultima actualizare: 22 ianuarie 2018Timp citire: 1,8 min

Distribuie

Biblioteca de Prim Ajutor – calendarul lunii ianuarie 2018

În luna ianuarie a acestui an, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola nr. 134) vor avea loc două activități în cadrul proiectului „Biblioteca de Prim Ajutor”, proiect inițiat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Serviciul Voluntar de Ambulanță (S.V.A.) Iași. Cele două sesiuni se vor desfășura joi, 25 ianuarie 2018, de la ora 11.00, beneficiari fiind elevii de la Școala Gimnazială „Gh. Mârzescu” Iași, iar luni, 29 ianuarie a.c., tot de la ora 11.00, elevii clasei a IX-a de la Colegiul Tehnic de Transporturi și Construcții Iași.

Scopul principal al proiectului este creşterea gradului de promovare şi dezvoltare a unei conduite social-educaționale privind importanța atitudinii preventive a elevilor din municipiul Iași și a comportamentului în situații de urgență, precum și informarea și educarea corectă în acordarea primului ajutor.

Elevii vor învăța să înțeleagă vulnerabilitățile în cazul unui dezastru, individual sau colectiv, și care sunt pașii de contracarare a efectelor lui. De asemenea, vor învăța principalele manevre de resuscitare și de acordare a primului ajutor în cazul unor accidente, care pot avea loc în timpul desfășurării activităților zilnice, fie acasă, fie în locuri publice și nu în ultimul rând ce informații trebuie oferite atunci când se apelează dispeceratul de urgență 112.

La finalul fiecărei sesiuni, elevii participanți vor primi un „Permis de salvator” cu informații esențiale în cazul celor mai frecvente potențiale accidente.

„Biblioteca de Prim Ajutor” este o inițiativă a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași și se desfășoară  în parteneriat cu Serviciul Voluntar de Ambulanță (S.V.A.) Iași – Asociația Ambulanța.Life pe parcursul anului școlar 2017-2018, la Filiala „Ion Creangă” (Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Socola, nr. 34) și se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani din instituțiile de învățământ preuniversitar din municipiul Iași.

Articole similare

  • Astăzi, printre rafturi pline de povești, s-au auzit glasuri cristaline de copii, colinde vesele, poezii spuse din inimă și chicote de bucurie. Filiala „Ion Creangă” s-a transformat într-un tărâm de iarnă, unde Moș Crăciun a sosit cu sacul plin de daruri și cu zâmbetul larg pentru toți preșcolarii grupei mare A de la Grădinița P.P. nr.18. Însuflețiți de atmosfera de poveste, prichindeii  au adus magia Crăciunului mai aproape prin cântec, joc și imaginație, iar părinții s-au  bucurat de fiecare moment. A fost o serbare plină de culoare, emoție și spirit

  • Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași a lansat astăzi, 18.12.2025, în cadrul Filialei „Ion Creangă” proiectul LibHub 2.0 , având ca temă „Protejarea persoanelor vulnerabile pe rețelele sociale”, implementat de Asociația „Comunitățile Viitorului”. Primul atelier a fost dedicat siguranței copiilor în mediul online.Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația ICAR și a reunit participanți de toate vârstele care provin din rândul refugiaților din Ucraina interesați de siguranța în mediul online. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte legate de riscurile existente pe platformele de socializare, metode de prevenire a abuzurilor online,

  • Filiala „Ion Creangă” a devenit, pentru o zi, 17 decembrie, un spațiu al bucuriei și al magiei copilăriei, găzduind serbarea de Moș Crăciun a copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr.18. Cei mici au adus spiritul sărbătorilor prin cântece, poezii și momente pline de emoție, transformând biblioteca într-un loc unde poveștile și colindele s-au împletit armonios. Prezența lui Moș Crăciun a stârnit zâmbete, aplauze și mult entuziasm, iar atmosfera caldă a confirmat că biblioteca este un spațiu deschis nu doar lecturii, ci și întâlnirilor care creează amintiri frumoase. Mulțumim