Distribuie
Vineri, 18 noiembrie 2016, micuții clasei I C ai Școlii „Gh. I. Brătianu”, îndrumați de minunatul lor dascăl, doamna Emilia Damir, au fost din nou oaspeții Filialei „Ateneu” a Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, de data aceasta pentru a marca „Ziua Internațională a Drepturilor Copilului” (sărbătorită anual pe 20 noiembrie).
Și, ca de fiecare dată, ne-au încântat prin interesul manifestat și prin setea lor de cunoaștere…
Am urmărit împreună imagini viu colorate și am povestit, într-o atmosferă ludică, despre drepturile pe care toți copiii din lume ar trebui să le aibă și, nu în ultimul rând, despre îndatoririle lor.
Astfel, au învățat cu toții că au dreptul de a primi, dar și obligația de a oferi celorlalți…
Și pentru a ne dovedi, o dată în plus, că „ȘI EI AU DREPTURI” și că le cunosc foarte bine, ne-au oferit câteva lucrări tematice de artă plastică și decorativă create de ei, pe care le-am expus, la „loc de cinste”, în bibliotecă.
La sfârșitul întâlnirii noastre micuții au primit, spre aducere-aminte, pliante frumos colorate și semne de carte personalizate, pe care stă scris, cu litere… de-o șchioapă, NUMELE fiecăruia dintre ei, semne ale… promisiunii că paginile care le dăruiesc atâtea povești minunate vor fi protejate, spre a putea bucura și sufletele altor copilași…
Pentru că… ȘI CĂRȚILE AU DREPTURI, nu-i așa…?
Vă invităm să vizionaţi câteva secvenţe din timpul ativităţii.
Articole similare
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași anunță publicul interesat că, începând cu data de 7 septembrie 2026, revine la programul de lucru extins, atât la sediul central, cât şi în filialele Bibliotecii. Programul de lucru cu publicul este următorul: – Sediul central (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10), respectiv Serviciul de Înscriere şi Împrumut carte la domiciliu, Centrul de înscrieri și referințe, Sala de lectură) Luni: 9.30 – 16.30 Marți – Vineri: 9.00 – 20.00 Sâmbătă: 8.30 – 15.30 – Sala de periodice: Luni – Vineri: 8.00 – 16.00 – American Corner
Marți, 1 și joi, 3 septembrie 2026, copiii de la Meras Kids au pornit din nou într-o aventură printre rafturile bibliotecii. Fiecare vizită la bibliotecă este o invitație la cunoaștere, imaginație și dezvoltare, iar noi ne bucurăm să le fim alături în această frumoasă călătorie! „Chiar dacă vacanța de vară a lăsat în urmă amintiri însorite, ne pregătim cu pași repezi de școală, iar drumul nostru a început astăzi într-un loc cu totul special: Ateneul Tătărași, la minunata Bibliotecă,,Gh. Asachi”. „Aici, printre rafturi pline de comori, ne-am reamintit de farmecul lecturii,
Luni, 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, la Filiala „Ateneu” a avut loc o activitate dedicată frumuseții, bogăției și expresivității limbii române, intitulată sugestiv „Marea aventură a cuvintelor”. Participanții au fost întâmpinați cu o expoziție de carte dedicată limbii române, care a reunit dicționare, lucrări despre istoria limbii, gramatică și alte volume menite să ne apropie de universul fascinant al cuvintelor. Pornind de la această expoziție, am discutat despre originea și evoluția limbii române, despre importanța ei ca element al identității noastre culturale și despre rolul cuvintelor în comunicarea


