Distribuie
FESTIVALUL – CONCURS NAŢIONAL DE CULTURĂ ŞI LITERATURĂ
„PRIMĂVARA ALBASTRĂ”
Seria a II-a – Ediţia a XII-a
20 – 22 Mai 2015
oraş Pucioasa – Judeţul Dâmboviţa
Festivalul – Concurs „Primăvara albastră” are drept scop descoperirea, stimularea şi promovarea creaţiei literare a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, nemembri ai vreunei uniuni sau asociaţii scriitoriceşti, respectându-se libertatea democrată a exprimării literare, marcată de o relevantă valoare estetică şi ideatică.
Condiţii de participare:
– tinere talente literare cu vârstele intre de 14-35 ani
– să nu fie membri ai Uniunii Scriitorilor sau a altor forme asociative scriitoriceşti
Concursul este organizat pe următoarele secţiuni:
- Poezie – (5 lucrări)
- Proză – (3 lucrări a 3 pagini)
- Teatru scurt – (2 piese de un act)
- Jurnalism – (reportaj ; 2 lucrări a 4 pagini)
- Istorie si critica literara (eseu;2 lucrari a 4 pagini)
Lucrările vor fi expediate până la 15 mai 2015, data poştei, cu precizarea „pentru concurs” – pe următoarea adresă:
LUMINŢA GOGIOIU
Biblioteca “Gh.N.Costescu” Pucioasa, str. Fântânelor, nr. 7, oraş Pucioasa – Jud. Dâmboviţa.
Lucrările vor purta un motto, iar într-un plic închis vor fi trecute acelaşi motto, numele şi prenumele concurentului, data şi locul naşterii, adresa, telefon.
Regulamentul concursului îl puteți descărca de AICI
Articole similare
Bestseller New York Times O călătorie palpitantă ca un roller-coaster, un jaf care a mers teribil de prost și o protagonistă curajoasă care va cuceri inimile cititorilor. Lucky Armstrong este o escroacă dură și talentată care tocmai a reușit să fure un milion de dolari împreună cu iubitul ei, Cary. Ea este gata să înceapă o viață nouă, sub o altă identitate – când lucrurile o iau razna. Lucky se trezește singură pentru prima dată, nevoită să se descurce în lume fără ajutorul tatălui sau al iubitului ei, cele două
Vineri, 17 iulie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) - Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic a desfășurat o nouă întâlnire din cadrul proiectului Lectură și desen sub un arbore secular. Elevii de la EduCart coordonați de prof . înv. primar Doina Scutaru, prof. înv. primar Raluca Popa, consilier școlar Irina Agape și de ecolog Ramona Ciobanu au repetat caracteristicile stejarilor piramidali. Împreună cu studentul
Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich,


