În prima zi a mărțișorului din 2016, Clubul CLEPSIDRA – un proiect al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” – a fost organizat la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”. Elevi ai claselor IX-XII, coordonați de profesor Caliopia Hodorogea și elevi de gimnaziu de la Liceul cu Program Sportiv Iași, coordonați de profesor Fănița Cepoi au celebrat cei 179 de ani de la nașterea maestrului povestitor, Ion Creangă, printr-o întâlnire interactivă al cărei invitat de onoare a fost prof. univ. dr. Constantin Dram de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Cu aceeași ocazie a fost amenajată și o expoziție tematică de carte cu publicații din fondul bibliotecii liceului.
Sub genericul „Ion Creangă: Drumuri reale, drumuri ficționale”, universitarul ieșean a îmbinat cu o măiestrie literară un „trafic” al drumurilor în viață (atât reale cât și ficționale) ale scriitorului, accentuând și exemplificând cu întâmplări detaliate, așa cum le găsim în textul prozatorului român. Caracteristica fundamentală în opera lui Creangă este prezența umorului, noblețea și flexibilitatea pe care o are povestitorul asupra cuvântului în textele sale împletit – ca firul de mărțișor – cu înțelepciune și amintiri deosebit de frumoase din copilăria sa. Cel mai mare povestitor român, Ion Creangă a încântat copilăria nenumăratelor generații care au retrăit vrăjite peripețiile eroilor scriitorului humuleștean. Talentul său scriitoricesc, dar și felul său de a fi – simplu și deschis – l-au ajutat să se integreze rapid ca membru al Junimii și să devină unul dintre cei mai buni prieteni ai marelui poet Mihai Eminescu. Este povestitorul care a conservat lumea tradiţională a satului moldovean în opera sa. Criticii literari, dar şi cei care l-au cunoscut spun că, deşi a trăit mare parte a vieţii sale la oraş, Creangă a rămas acelaşi ţăran humuleştean cu apucăturile sale rurale şi anecdotele sănătoase pline de tâlc ale muntenilor nemţeni.
Premiul pentru cea mai pertinentă întrebare a revenit unui elev din clasa a V-a de la Liceul cu Program Sportiv din Iași.
Articole similare
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi organizează concurs de promovare internă în funcția contractuală vacantă de conducere – Director adjunct economic, gradul II, studii superioare, pe durată nedeterminată, normă întreagă – 8 ore/zi, cu proba scrisă în data de 05.10.2026 și proba interviu în data de 09.10.2026. Anunț concurs post DIRECTOR ADJUNCT ECONOMIC Formular de înscriere - post DIRECTOR ADJUNCT ECONOMIC FIȘĂ
Anselmo a ieșit din careul ofițerilor prin dreptunghiul decupat în perete, pe unde intrase, cu gând să mai urce un etaj, până la cabina lui Globocnik și a lui Rubin. Pruss a încercat să-l convingă să n-o facă, i-a zis de riscuri, de oboseală, de vârstă, i-a spus că cineva o să vină cât de curând cu hamuri și carabiniere, din cele folosite de mecanici când se cățărau în măruntaiele lui Hindenburg, dar n-a fost chip să-l oprească. De fapt, insistențele lui mai mult l-au îndârjit pe Anselmo, care în
Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-a lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs. Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și









