Distribuie
Această săptămână din cadrul proiectului Biblioteca de vacanță am dedicat-o călătoriilor. Am călătorit în „Țara de Nicăieri” avândul ca ghid pe Peter Pan – aici am poposit două zile pentru a afla povestea lui Peter Pan și a prietenilor săi. Micul meu atlas Larousse ne-a ajutat să ne continuăm călătoria, de data aceasta în Europa, am făcut cunoștință cu țările care formează acest continent și am citit despre caracteristicile, atracțiile și obiceiurile fiecărei țări. Săptămâna s-a încheiat în China (antică) alături de Po, am vizionat filmul Kung Fu Panda 2.
Vacanța continuă, la fel și activitățile de la Filiala „Ionel Teodoreanu”. Vă așteptăm de luni până vineri, începând cu ora 10.00, la Biblioteca de vacanță!
Articole similare
Pentru un avocat contează cel mai mult stăruința, pentru un procuror, austeritatea, iar pentru judecător, moderația (Narcis Giurgiu) Juristul NARCIS GIURGIU ( 31 mai 1937, Horodniceni, jud. Suceava – 11 august 2026, Iași) licenţiat al Facultății de Drept a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1956). A obținut titlul de doctor în Drept (Procedură Penală) al aceleiași Universități (1972), îndrumătorul tezei sale și mentorul său fiind Prof. univ. dr. Grigore Gr. Theodoru (1919-2015). A deținut inițial funcția de procuror la fostele Procuraturi Regională și Județeană Iaşi (1958-1980). Ulterior, a activat ca avocat
Cartea de față relatează povestea unui caz de crimă soluționat la finalul anilor 1990 de Dan Antonescu și colegii săi de la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Crima imperfectă este un volum palpitant ca un policier, însă totul pornește de la fapte și personaje reale. Cartea relatează povestea unui caz adevărat de crimă, soluționat, în 1998, de autor – care, la vremea respectivă, făcea parte din Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Un taximetrist descoperă în apropiere de Piața Victoriei un sac cu o jumătate de cadavru. După câteva zile, este
La o săptămână după intrarea în carantină împotriva epidemiei de Covid, în 2020, locatarii unei clădiri dărăpănate din Manhattan încep să se adune pe terasa de pe acoperiș în fiecare seară și să povestească. Pe zi ce trece, se strâng din ce în ce mai mulți vecini, aducându-și drept scaune navete și găleți pe care le întorc cu susul în jos. Treptat, locatarii - dintre care unii abia dacă au schimbat două vorbe până atunci - devin vecini în adevăratul sens al cuvântului. Paisprezece zile este un roman colectiv de un


