Sesiunile de informare pentru ianuarie 2016 în cadrul proiectului: Biblio-Școala de Pietoni
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași a inițiat și lansat în octombrie 2015 proiectul BIBLIO-ȘCOALA DE PIETONI în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Filiala Iași a Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
Proiectul este implementat pe parcursul anului școlar 2015 – 2016, astfel încât acum, în luna ianuarie, vom continua sesiunile de informare interactive cu elevii din mediul preșcolar/școlar/liceal din municipiul Iași.
Calendarul activităților va fi următorul:
Luni, 18 ianuarie a.c., începând cu ora 11.00, echipa proiectului va fi prezentă la Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun” Iași, unde ne vom întâlni cu elevii de la clasa pregătitoare coordonată de prof. Rotaru Ana Maria.
Miercuri, 20 ianuarie a.c., la ora 10.00, prin intermediul Filialei „Garabet Ibrăileanu”, vom merge la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Iași, unde beneficiari vor fi elevii din clasa a VI-a coordonată de prof. Mahalu Loreta.
Sesiunile pe teme privind regulile de circulație pe drumurile publice vor fi susținute de agent principal de poliție Tudorița Grădinariu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, iar cele de acordare a primului ajutor în cazul accidentelor rutiere vor fi moderate de un voluntar din cadrul Filialei Iaşi de Cruce Roșie – Sînziana Spiridon. Tot cu această ocazie, elevii vor primi informații cultural-educative privind modalitățile de petrecere a timpului liber la Bibliotecă.
La finalul sesiunilor, participanții vor intra în posesia BIBLIO-PERMISULUI DE PIETON și a materialelor informative tematice.
Articole similare
Comorile ascunse printre rafturile Bibliotecii județene „Gheorghe Asachi” – Filiala „Ion Creangă” – au fost descoperite de școlarii clasei a II - a D de la Școala Gimnazială Otilia Cazimir. Îndrumați de d-na învățătoare Niculae-Grigorescu Mihaela Anca, micii cititori au făcut cunoștință cu fondul de carte destinat copiilor și au descoperit, cu mult entuziasm, bucuria lecturii într-un mediu primitor și plăcut.
Vineri, 11.09.2026 elevii clasei a II-a A de la Școala „Otilia Cazimir”, îndrumați de doamna învățătoare Nechita Ana Maria, au bifat prima întâlnire cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” – Filiala „Ion Creangă”. Atmosfera primitoare și cărțile pregătite pentru lectură i-au cucerit pe deplin, purtându-i într-un univers magic al poveștilor, al descoperirii și al cunoașterii prin lectură.
Joi, 10 septembrie 2026, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi în parteneriat cu Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași a organizat întâlnirea Anotimpurile Otiliei Cazimir. Elevii de la Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași, coordonați de prof. înv. primar Doina Scutaru, au vizitat filiala „Ion Creangă” a bibliotecii județene, unde le-a fost prezentată oferta de carte și serviciile de bibliotecă existente pentru cei mici. Au ascultat și au citit poeziile despre anotimpuri și animăluțele din grădini, ale scriitoarei Otilia Cazimir, pentru a crea o atmosferă caldă și a arunca o lumină încurajatoare asupra acestui



